Bullying-ul începe de la părinți! De...
Prof. Dr. Sebastian Cozma, medic primar ORL și coordonator al Compartimentului de Audiologie și Vestibulogie de la Spitalul Clinic de Recuperare Iași, a atras atenția asupra provocărilor întâmpinate în implementarea programului național de screening auditiv neonatal. În cadrul conferinței organizate de DC Media Group, cu ocazia Zilei Mondiale a Auzului, acesta a subliniat că, deși România a făcut progrese semnificative în domeniul audiologiei, încă există numeroase deficiențe care trebuie corectate.
"Cel puțin eu și colegii mei ne-am dedicat viața surdității ca patologie pe care mulți dintre pacienții noștri o au. Noi vedem în cadrul compartimentului mulți pacienți cu surditate. Am participat în cei 25 de ani, în care pacienții au venit, i-am rezolvat, au plecat, copiii au crescut, politicienii s-au schimbat, mulți dintre ei ne-au ajutat în acest demers, dar nu este normal să treci prin 5 mandate de ministru ca să ca să realizezi un screening neonatal al surdității la nou-născut.
Nu vom dezgropa morții, pentru că acum suntem într-o cu totul altă situație. Suntem într-o Românie care a făcut mulți pași în acești mulți ani. Suntem într-un loc onorant dintr-un anumit punct de vedere, dar mai sunt multe de făcut.
Am reușit să realizăm implementarea Programului de Screening auditiv neonatal, să realizăm creșterea programului de implant, să realizăm ceva educație, să schimbăm ceva regulamente, dar nu totul.
Spuneați de registrul foarte necesar. Cum trebuie să îl facem pe modelul altor specialități, când noi suntem două specialități în acest screening. Nu e numai neonatal, din acest motiv noi am fost dați afară de la coordonarea acestui program după ce l-am construit. Sunt supărat din cauza asta, dar nimeni nu reacționează pentru că vorbim de o boală pe care neonatologii nu o pot duce până la capăt.
Pot face niște teste în maternitate. După ce copilul a plecat de acolo, medicii neonatologi nu mai știu ce se întâmplă. Acel program și acel ordin al Ministerului Sănătății trebuie actualizat și îmbunătățit.
Suntem în alte vremuri, avem mai multe nevoi decât aveam atunci, dar ar trebui să completăm screening-ul. Vine peste noi genetica, cu soluții genetice.
Peste niște ani nu vom mai putea trata toți copiii doar prin implant. Vom avea la dispoziție și terapie genică. Avem de construit în continuare", a explicat Prof. Dr. Sebastian Cozma, Medic Primar ORL, Coordonator Compartiment Audiologie și Vestibulogie Spitalul Clinic de Recuperare Iași, în cadrul conferinței organizate de DC Media Group "Ziua Mondială a Auzului: Tratarea și prevenirea surdității în România - realizări și perspective".
Un alt subiect important discutat în cadrul conferinței a fost schimbarea procesoarelor de sunet pentru pacienții cu implant cohlear. Deși în România termenul de înlocuire a acestora a fost redus de la șapte la cinci ani, Prof. Dr. Cozma consideră că această modificare nu este justificată, menționând că în centrele din Austria, dispozitivele sunt schimbate la șase ani, doar atunci când nu mai pot fi reparate.
"Tot ce înseamnă scăderea termenului de schimbare a procesoarelor de sunet de la 7 la 5, eu nu vreau. Am vizitat niște centre în Austria, se schimbă la 6 ani. Nu mai sunt reparabile și le schimbăm.
Trebuie să avem o hârtie de la producător/furnizor că nu mai pot fi reparate. Finanțarea este bună. Am discutat cu doamna Herdea (Valeria Herdea, președintele CNAS - n.r.) inclusiv introducerea unei linii de schimbare a pieselor de schimb și să le spunem ce costuri ar trebui să fie finanțate pentru acest sector de reparații.
Un procesor este garantat pentru o perioadă de 3 ani de utilizare, dar pentru că îl schimbăm la 7, în următorii 4 ani are nevoie de niște intervenții", a explicat Prof. Dr. Sebastian Cozma, Medic Primar ORL, Coordonator Compartiment Audiologie și Vestibulogie Spitalul Clinic de Recuperare Iași, în cadrul conferinței organizate de DC Media Group "Ziua Mondială a Auzului: Tratarea și prevenirea surdității în România - realizări și perspective".
"Ceea ce nu finanțează CNAS este logopedia. Ne gândim să vedem dacă putem introduce aceste finanțări. Astfel de servicii sunt făcute în afara programului. Sunt accesibile pentru pacient la o recomandare și finanțate într-un număr, dar acest număr poate să fie problema.
Dacă la screening aș solicita reintroducerea specialiștilor ORL în coordonare. Odată ce avem o ordonanță a Ministerului Sănătății care spune că este obligatoriu, să dea socoteală cei care nu au făcut. Acesta este un lucru obligatoriu (screening-ul-n.r.), el trebuie făcut într-o maternitate și PUNCT.
Să spună de ce nu au mers aparatele. Să facă toate serviciile. Dacă nu le raportează sau nu le-au făcut atunci să răspundă. Trebuie să își repare aparatele, să își cumpere altul dacă nu mai este bun acela. Este răspunderea lor să poată raporta acel serviciu.
Sunt o grămadă de probleme și au apărut altele. Cu legile GDPR actuale eu nu pot să îmi iau un calculator la mine și să transfer cui...Este o chestiune de autoritate. Nu trebuie să ne ceară nouă să facem un registru pe care să îl punem la dispoziție ulterior. Asta este o greșeală", a explicat Prof. Dr. Sebastian Cozma, Medic Primar ORL, Coordonator Compartiment Audiologie și Vestibulogie Spitalul Clinic de Recuperare Iași, în cadrul conferinței organizate de DC Media Group "Ziua Mondială a Auzului: Tratarea și prevenirea surdității în România - realizări și perspective".
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Bullying-ul începe de la părinți! De...
Descoperă cele 4 boli ascunse care...
Matei Bolog, un tânăr din Cluj...
Dr. Mircea Barbu, purtător de implant...