Noi descoperiri privind riscul de...
Un medic trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile purtării genelor false, avertizând că adezivii folosiți pentru fixarea acestora pot avea efecte devastatoare asupra sănătății oculare.
"Adezivul conține adesea formaldehidă, care poate provoca reacții alergice, subțierea și pierderea definitivă a genelor naturale. În cazuri rare, poate duce chiar la orbire", a explicat dr. Saurabh Sethi, specialist în domeniul sănătății ochilor, potrivit The Mirror.
Reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară. Mai multe persoane au povestit efectele neplăcute pe care le-au suferit în urma folosirii genelor false.
"Le-am purtat la un eveniment și mi s-au infectat ochii. A trebuit să găsesc urgent un salon ca să mi le scoată. Niciodată nu le mai port", a scris Megan.
Potrivit Serviciului Național de Informare privind Otrăvurile din Marea Britanie (NPIS), anual sunt raportate între 100 și 150 de cazuri de leziuni oculare provocate de adezivi pentru gene. Totuși, specialiștii spun că numărul real este mult mai mare, întrucât nu toate cazurile ajung la spital sau sunt raportate oficial.
Printre cele mai frecvente afecțiuni se numără ulcere corneene, arsuri chimice și chiar perforații ale corneei.
Ce nu ți-a spus nimeni despre genele false. Adevărul periculos din spatele frumuseții - FOTO: Freepik@pressfoto
Genele false sunt, în sine, relativ sigure – fiind fabricate din fibre sintetice sau păr natural. Problema apare în compoziția adezivilor, care sunt de obicei pe bază de cianoacrilat – un tip de lipici cu întărire rapidă, asemănător cu superglue-ul folosit în gospodărie.
În contact cu umezeala din aer, acești adezivi pot elibera urme de formaldehidă, chiar și în cazul produselor etichetate ca "fără formaldehidă". Procesul de întărire generează particule microscopice măsurate în părți per milion, care pot fi suficient de iritante pentru ochii sensibili.
Dr. Sethi recomandă persoanelor care folosesc gene false să aleagă produse sigure, fără formaldehidă, sau chiar să renunțe complet la acest tip de extensii cosmetice, dacă au antecedente de alergii sau sensibilitate oculară.
"Pentru sănătatea ochilor dumneavoastră, este important să știți exact ce puneți aproape de globul ocular", avertizează specialistul.
Într-o eră a esteticii vizuale, tot mai multe persoane apelează la gene false pentru un look accentuat. Totuși, neglijarea riscurilor asociate adezivilor poate duce la consecințe ireversibile. Consultarea unui specialist înainte de utilizare și informarea corectă sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Noi descoperiri privind riscul de...
Tehnica de ultimă generație...
România intră în top la tratamente,...
Siguranța și eficiența tratamentului oncologic depind în mod...
Președintele Casei Naționale de...
Accesul la tratamente oncologice în...
Preşedintele Comisiei de sănătate a...
Durata tratamentului ortodontic variază în funcție de vârsta...