Valentin Iordache: Nu vor fi locuri libere în avioane

Călătorie
EXCLUSIV
Reprezentanții Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni nu vor lăsa niciun loc liber în avioane dacă sunt bilete pe acele locuri. 

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi București, a declarat, la dezbaterea online ”Relansare responsabilă”, organizată de DC Media Group, că reprezentanții Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA) au avut o poziție fermă. ”Ei au zis: ok, acceptăm echipament de protecție, acceptăm și masca, acceptăm orice credeți dumneavoastră că e necesar, dar nu vom lăsa niciun loc liber dacă avem cereri de bilet pentru acel loc”, a detaliat Valentin Iordache.

Acesta a mai subliniat că după 17 iunie se așteaptă la un val de pasageri. Momentan, există corturi care asigură o barieră între acea zonă de pasageri care vin la aeroport și cei care merg la check-in. În perioada următoare se vor monta corturi și pentru pasagerii care aterizează cu aeronavele pe aeroport. Iar purtarea măștii e obligatorie în zona aeroportului.   

”La început va fi mai lejer pentru că se va putea păstra această distanță de 1,5 metri. Vom avea niște probleme pe partea de sosit pentru că vorbim de sosiri simultane - avem posibilitatea să avem până la 600-700 de pasageri într-un interval de 10-15 minute în care sosesc. Toți trebuie să treacă printr-un interviu cu personalul DSP, ceea ce înseamnă predarea unui chestionar, verificarea și avizarea lui de către personalul DSP, și abia apoi să intre într-un flux normal de control al documentelor și intrare în țară, preluare de bagaje ș.a.m.d.”, afirmă Valentin Iordache. Acesta a mai precizat că dacă vor apărea până pe 17 iunie dispoziții noi legate de circulația pasagerilor pe aeroport și alte măsuri ce ar trebui aplicate, ele vor fi puse în practică.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel