Știai că data și grosimea primei...
Cardiomiopatia este o afecțiune a inimii care afectează structura sau funcția mușchiului cardiac, cunoscut sub numele de miocard.
"Cardimiopatiile sunt foarte multe. Clasificările lor s-au schimbat în ultimii ani, iar la ora actuală metodele cele mai importante pentru diagnosticul cardiomiopatiilor sunt legate de imagistica cardiovasculară, sunt legate de diferiți bio-markeri și sunt legate de diferitele teste genetice care se pot face.
Imagistica cardiovasculară este esențială în diagnosticul cardiomiopatiilor și avem la dispoziție, pe de-o parte, tehnicile ecocardiografice, care au evoluat și ele în ultimii ani, de la ecocardiografia convențională la ecocardiografia tridimensională, iar pe de altă parte vorbim de rezonanța magnetică cardiacă, o tehnică care este în continuă dezvoltare în România și care permite o acuratețe foarte bună a diferitelor forme de cardiomiopatie.
Testele genetice sunt foarte importante pentru majoritatea formelor de cardiomiopatii, fiindcă îndrumă către anumite terapii, terapii specifice pe care le avem la dispoziție, terapii inovatoare, terapii care savează vieți", a declarat Prof. dr. Dragoș Vinereanu, Președinte Fundația Română a Inimii, în cadrul dezbaterii DC Media Group - "Pompează Viață #CardiomiopatiaContează".
"Am contribuit la strategia națională pentru sănătate 2023-2030, iar acolo au fost specificate elemente importante legate de reducerea mortalității, în special prin bolile cardiovasculare, deoarece în continuare bolile cardiovasculare răspund de peste jumătate din decesele din România.
Ca atare, a apărut necesitatea de a avea o strategie dedicată pe bolile cardiovasculare și pe bolile cerebro-vasculare, fiindcă până la urmă infactul de miocard, insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral sunt principalele cauze de deces cardiovascular și astfel a părut inițiativa de a avea această strategie - strategia pentru bolile cardiovasculare și cerebrovasculare - urmată de un plan de măsuri, plan de măsuri împreună cu bugetele necesare pentru realizarea acestor măsuri.
În acest moment suntem în stadiul în care documentul referitor la strategia de combatere a bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare în România este terminat.
A fost în dezbatere publică, toate modificările, au fost încorporate și așteptăm cu interes ca să-l avem ca un document adoptat de către Guvernul României.
În același timp, am început să lucrăm la planul de măsuri și totodată să identificăm sursele financiare pentru ca aceste măsuri să devină realitate, să rămână doar pe hârtie. Acest lucru este mult mai greu.
Avem experiența de la planul de cancer unde a durat până când măsurile să-și găsească aplicabilitatea în practica medicală.
Ca atare, probabil că în următoarele două-trei luni vom avea și acest plan de măsuri, împreună cu sursele pentru finanțare și împreună cu detaliile legate de aplicabilitatea în practica cardiologică și, respectiv, practica neurologică a acestor măsuri foarte importante pentru a avea efect și pentru a reduce morbiditatea și mortalitatea prin bolile cerebrovasculare", a mai spus Prof. dr. Dragoș Vinereanu, Președinte Fundația Română a Inimii.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Știai că data și grosimea primei...
A început sezonul accidentelor pe...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...