Radu Gănescu, telemedicină: aplicațiile trebuie aduse mult mai repede în România
12 mai 2020 / 18:10
Președintele COPAC, Radu Gănescu, consideră că autoritățile române ar trebui să continue utilizarea telemedicinei. Însă, aceasta nu poate substitui anumite lucruri din relația cu medicul.
Radu Gănescu  FOTO: DC Media Group
EXCLUSIV

Invitat la unei dezbateri online organizate de DC Media Group despre telemedicină, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a afirmat că telemedicina ar trebui să fie mult mai cunoscută, iar tot ce înseamnă tehnologie să fie mult mai mediatizat. 

”Știu că telemedicina și tehnologia au intrat în foarte multe patologii. Avem pacienți cu diabet care-și pot verifica insulina pe telefon, bolnavi de astm care își verifică nivelul de oxigenare prin aplicație mobilă. Sunt aplicații care trimit în timp real medicului specialist ceea ce se întâmplă cu corpul. Lucrurile pot fi folosite în avantajul pacientului, cât și al specialistului”, a declarat Gănescu.

În opinia acestuia, telemedicina ușurează programul celor din sistemul de sănătate în fiecare zi, lună, ajutând zeci de pacienți care veneau la spital pentru lucruri pe care le puteau face la distanță. Însă, adaugă acesta, anumite aspecte precum analizele unor afecțiuni și consultul nu pot fi înlocuite prin telemedicină.

Radu Gănescu militează pentru aducerea cât mai repede în sistemul de sănătate românesc a unor aplicații care l-ar ajuta pe pacient. ”Cred că autoritățile ar trebui să continue ceea ce au început în această perioadă cu telemedicina”, adaugă acesta.


Ştiri Recomandate

Lipsa somnului și stresul, simptome asemănătoare unei comoții
ACIDUM FOLICUM - prospect
Primul caz de gripă din acest sezon: unde a fost înregistrat
DESOGESTRELUM - prospect
Raed Arafat: sunt cazuri de COVID-19 care nu se raportează
DCMedical, aprobat în GOOGLE NEWS!
Joe Biden a prezentat noua strategie anti-COVID-19


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Crossuri parteneri