Cercetătorii au dezvoltat o procedură...
Industria farmaceutică nu doar că joacă un rol esențial în salvarea vieților, dar reprezintă și un motor de creștere economică important pentru România, potrivit declarațiilor lui Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Acesta a subliniat faptul că sectorul farmaceutic este unul dintre cele mai valoroase din punct de vedere economic, cu o valoare adăugată brută de trei ori mai mare decât media tuturor celorlalte sectoare industriale din Uniunea Europeană.
"Industria farmaceutică nu numai că contribuie la salvarea de vieți, dar poate accelera și economia României. Asta este o altă fațetă pe care vreau să o prezint.
Industria farmaceutică este un sector strategic, ținând cont că valoarea adăugată brută generată de industria farmaceutică este de trei ori mai mare decât media tuturor celorlalte sectoare industriale. Deci în UE, un muncitor din zona industrială, în medie, generează 67.000 de euro ca valoarea brută adăugată, industria pharma generează undeva la 220.000 de euro.
Studii recente și din România arată că industria farmaceutică din România generează un nivel dublu față de media celorlalte sectoare industriale din țară.
Amprenta economică generată de industria farmaceutică inovatoare din România, la nivelul lui 2023, se ridică undeva la 51,5 mld. de euro, aproximativ 4,7% din PIB, o valoare remarcabilă, care arată potențialul foarte ridicat pe care industria farmaceutică îl are", a explicat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Cu toate acestea, producția internă de medicamente rămâne la un nivel scăzut, având o valoare de doar 400 de milioane de euro în 2023, mult sub media altor state din Uniunea Europeană.
De exemplu, Irlanda, cu o populație de trei ori mai mică decât România, a generat 28,8 miliarde de euro din producția de medicamente. Aceste diferențe semnificative nu reflectă lipsa de potențial a României, ci mai degrabă un mediu economic care, în ultimele două decenii, a descurajat investițiile în producție, cercetare și dezvoltare în industria farmaceutică.
"Din păcate, dacă este să privim ca valoarea producției interne de medicamente a României, la nivelul anului 2023 s-a ridicat undeva la 400 de milioane de euro și această valoare este foarte scăzută dacă este să privim comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, miar Irlanda care are o populație de 3 ori mai mică decât a României generează 28,8 miliarde de euro din producția de medicamente.
Diferențele sunt substanțiale și asta înseamnă nu că România nu ar avea potențial de dezvoltare a acestei industrii, dar din păcate mediul economic din ultimii 20 de ani a descurajat complet investițiile în capacități de producție, cercetare, dezvoltare, în zona industriei farmaceutice", a explicat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”HEALTH FORUM: Marile provocări din Sănătate în 2025”.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au dezvoltat o procedură...
Schimbările din planul de guvernare 2024 - 2028 care vizează...
O analiză amplă a studiilor clinice...
Orice părinte știe că momentul în...
Anunțul CNAS privind obligativitatea...
Un dispozitiv inovator extrage plasma...
Radu Leca și Ramona A. Dumitru vă...