Medicii și pacienții, defavorizați de asigurările de malpraxis. Prof dr Poiană: Cine iese „câștigător” din ecuație

UPU
EXCLUSIV
Prof Dr Cătălina POIANĂ, președintele Colegiului Medicilor din București, spune că în medicină și în telemedicină medicii și pacienții sunt defavorizați deopotrivă de acest sistem de asigurări de malpraxis. Există însă un „câștigător” care profită de pe urma acestor reglementări proaste

Prof Dr Cătălina POIANĂ, președintele Colegiului Medicilor din București, a evidențiat, EXCLUSIV la dezbaterea online „Telemedicina - medicina viitorului? Noile tehnologii şi sistemul de sănătate din România", organizată de DC Medical, valoarea pe care o are acest tip de relaționare între medic și pacient, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19.

„Este adevărat că telemedicina reduce costurile, este adevărat că a sigură o comunicare rapidă între medici și pacienții lor, și poate cel mai important aspect pe care vreau să-l iau în discuție este cel legat dxe monitorizarea bolnavilor și de așa-numita telemedicină interactivă", a spus profesorul.

Dar, a atras atenția aceasta, telemedicina, la fel ca medicina făcută față în față, prezintă un risc pentru cadrele medicale și pacienți deopotrivă: faptul că sistemul de asigurări de malpraxis nu-i protejează nici pe unii, nici pe ceilalți.

63% dintre medici, nemulțumiți de asigurările de malpraxis

„Și la actuala medicină, cea față în față, sunt o serie întreagă de probleme în primul rând legat de sistemul de asigurări de malpraxis. Și mă gândesc că în cadrul telemedicinei aceste lucruri pot fi și mai complicate și din acest considerent, pentru că telemedicina este foarte utilă, toate aceste aspecte trebuie foarte bine puse la punct. Și când spuneam că sistemul de malpraxis din România din acest moment are o serie întreagă de lucruri care nu sunt tocmai în regulă mă bazez pe o cercetare pe care CMMB a făcut-o cu corpul medical din București legat de acesta. Și peste 63% din medicii din București sunt practic nemulțumiți de sistemul actual de malpraxis, doar 1% sunt mulțumiți, și o cifră importantă - de 19% - sunt parțial mulțumiți, ceea ce reprezintă practic o cifră de trei ori mai mică decât cei care sunt nemulțumiți", a arătat prof dr Cătălina Poiană.

Medicina defensivă

Medicii, spune președintele CMMB, pentru că lucrează sub această presiune, ajung să facă medicină defensivă. 

„În primul rând, acest sistem de asigurări de malpraxis care funcționează la ora actuală în România nu răspunde nici nevoilor medicului, nici pacientului. Practic este un sistem despre care pot să spun că defavorizează atât medicul cât și pacientul, și statul. Și de fapt este un singur beneficiar care este reprezentat de firmele care asigură aceste contracte. Practic, de ce medicul este dafavorizat? Pentru că el lucrează sub presiune, uneori i se pot cere niște despăgubiri care depășesc evident câștigurile sale, și pentru că statul, prin legislația și prin instituțiile lui, practic nu-l protejează. Nici pacienții nu sunt favorizați, pentru că și ei și rudele lor pot să aștepte ani de zile până când primesc o compensație pentru pierderile suferite. Iar societatea nici ea nu câștigă pentru că medicina din cauza acestui lucru ajunge să fie o medicină defensivă", a punctat președintele Colegiului Medicilor din București.

Contractele se semnează, nu se negociază

Marea problemă este că de fapt aceste contracte sunt în așa fel făcute încât nu pot fi adaptate nevoilor medicilor.

„Acest chestionar realizat de noi a mai relevat faptul că medicii - și acest lucru a fost arătat de peste 90% dintre respondenții noștri – au spus că ei nu pot să negocieze nimic, ei sunt obligați pracic să semneze acest contract pe care-l impune firma de asigurări. Surprinzător, medicii noștri nu au încredere nici în stat care să îi reprezinte în negocierea acestor contracte cu firmele de asigurări de malpraxis, și un rpocent important, de peste 80% segândesc ca organizațiile profesionale să-i reprezinte în aceste negocieri. Și poate elementul cel mai important care merită subliniat este faptul că principala problemă pe care o identifică peste 90% dintre respondenții noștri este aceea că actualul sistem de asigurări de malpraxis nu acoperă daunele morale. Ceea ce înseamnă că, inclusiv la consultația care se dă acum față în față, trebuie făcute niște noi reglementări legale prin care atât medicii, cât și pacienții, cât și întreaga societate, să fie favorizați de aceste sisteme de asigurări de malpraxis, ceea ce prin actualele reglementări nu se întâmplă", a mai arătat prof dr Cătălina Poiană.

Ce spune Florin GOLOVATIC, Director Direcția Supraveghere și Control din ASF despre asigurările de malpraxis, aflați în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Diferența dintre RMN și CT: ce trebuie să știi despre fiecare

Crossuri externe

pixel