Află cum problemele pielii precum...
Doctorul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, spune, la dezbaterea online ”Conștientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19”, organizată de DC Media Group, că nu am ieșit din comunism cu câteva obiceiuri bune. Nu am învățat să mergem la medic, nu am învățat să avem acasă acele medicamente simptomatice.
”Sunt lucruri care trebuie avute în casă și educația pentru sănătate începe de la vârste foarte mici. Toată lumea ar trebui inclusiv acest lucru să știe - ce medicamente trebuie să ai în casă și ce să nu existe niciodată în casă.
Pe de altă parte, să nu uităm că unele medicamente în România nu ar trebui să fie eliberate din farmacii fără prescripție și în lista de medicamente pe care o tipăresc Monitorul Oficial, CNAS și Ministerul Sănătății, în fiecare an, cu reviziile necesare, precizează la fiecare substanță în parte timpul de prescripție. (...) Sunt antiinflamatoare care se pot cumpăra fără ca nimeni să ceară vreodată o rețetă. Ori din asta se formează niște stocuri în casă din care pacienții, când sunt bolnavi, au tendința de a lua doze prea mari.. Ajungem al supradozări și la acumulări de medicamente din aceeași clasă care fac foarte rău”, precizează medicul Sandra Alexiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Află cum problemele pielii precum...
Creșterea în greutate înainte de...
Ce conține cu adevărat plasticul de...
Deteriorarea cartilajului genunchiului, prezentă la peste jumătate...
5 trucuri psihologice care păcălesc...
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul...
Lucruri neașteptate care te pot ucide...
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește...