Ceaiul de mușețel este unul dintre...
„La o primă vedere, la o primă citire, propunerile care sunt făcute arată foarte seducătoare. Dar până la urmă depinde ce înțelegem prin anumite aspecte și în ce direcție dorim să adresăm, de exemplu, subiecte cum sunt cele care sunt foarte interesante pentru a fi dezbătute, cum ar fi Fondul de inovație pentru medicamente. Ce înțelegem prin inovație este un lucru fundamental. Până acum, ceea ce s-a făcut în ultimii ani a fost, într-o oarecare măsură, o recuperare pe care le avem în ceea ce privește accesul la medicamente, accesul la servicii sanitare, și o oarecare echilibrare a sistemului sanitar în România. Dar dacă ne uităm în jurul nostru, suntem încă departe de standardele europene de tratament la care am avea speranța să fim tratați ca pacienți. Trăim într-o țară care deja de aproape 13 ani este membră a uniunii europene. Ori, încă suntem departe de această zonă”, a explicat Dan Zaharescu, Directorul Executiv al ARPIM, la DEZBATEREA ONLINE: „Ce votez pentru Sănătate?”.
El spune că înainte de a face planuri ar trebui să avem date concrete pe care să discutăm și că nu ne putem permite să rămânem în continuare n ură, dar fiind faptul că trebuie să ne aliniem la standardele și programele comune ale statelor din Uniunea Europeană.
„Apropos de direcțiile de acțiune, și bineînțeles partea aceasta de work data evidence și de date care să se colecteze în sistem și care să ajute apoi la luarea deciziei, suntem încă departe de a le valorifica și de a le culege în primul rând și de a le prelucra. Ne uităm în jurul nostru să vedem care ar fi lucrurile pe termen mediu și scurt, și, de exemplu, pe termen scurt ar trebui să vorbim de un plan național de cancer fiindcă în perspectiva actuală România trebuie să elaboreze un asemenea plan, pentru a se alinia la Planul European de Cancer și pentru a fi în linie cu celelalte țări din Uniunea Europeană”, a arătat Dan Zaharescu.
Liderul din industria farmaceutică spune că nu e suficient să vorbește despre suplimentare de fonduri, trebuie să stabilești exact și cum și unde se vor duce acești bani în Sănătate. Asta cu atât mai mult cu cât nu se prevede decât o mică suplimentare a bugetului sănătății, prea puțin față de cât au celelalte state membre.
„Atunci când îi auzim pe reprezentanții partidelor politice vorbind despre mai mulți bani care vor fi alocați Sănătății, direcțiile pe care acești bani se vor duce cu prioritate nu sunt foarte clare și foarte bine structurate. Criza din acest moment, vedem cu toții că reprezintă un punct de inflexiune pentru sistemele de sănătate. În continuare suntem la coada clasamentelor europene în privința procentelor din PIB alocate sănătății, iar creșterile care sunt preconizate sunt departe de a ne da speranța că la un moment dat vom reduce decalajul față de celelalte țări. Dacă celelalte țări sunt undeva la 8, 9, 10% de ani de zile, cum credem că vom putea să reducem aceste decalaje dacă noi abia trecem de la 5, la 5,5% pe an sau așa mai departe. Deci, aici trebuie niște decizii și niște programe care să fie mult mai coerente și mult mai bine structurate”, a explicat Directorul Executiv al ARPIM.
Dan Zaharescu spune că nu e suficient un Pact al sănătății, la nivel politic, ci trebuie constituit un alt for, cu puteri mult mai mari, care să se asigure că lucrurile merg într-o direcție bună.
„La nivel politic este clar că este nevoie de un Pact pe sănătate, dar propunerea ARPIM este de a merge către un Consiliu Strategic al Inovației în Sănătate, Consiliu strategic care să creeze cadrul pentru a putea să anticipăm care vor fi evoluțiile pe termen mediu și lung în domeniul sănătății. Când vorbim de strategie, trebuie să vorbim de strategia de dezvoltare a sistemului sanitar undeva la nivelul anilor 2025-2027. Deci, spre sfârșitul acestui program, ciclu de finanțare europeană pe care îl vom începe anul viitor”, a mai arătat Directorul Executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.
Dacă avem sau nu resurse financiare ca să ajungem să ne tratăm pacienții la nivelul la care o fac statele etalon ale Uniunii Europene, aflați în video:
Ceaiul de mușețel este unul dintre...
Femeia, în vârstă de 32 de ani din județul Cluj, care mai avea...
Anumite vitamine și minerale sunt...
Israelul a semnat luni un acord cu...
Dacă nu ați avut niciodată o problemă...
Premierul Florin Cîțu a vorbit despre...
HOROSCOP: Astrologul Daniela...
Să ai degetele sau mâinile umflate de...
Premierul Florin Vasile Cîțu,...
Potrivit Comitetului Naţional de...
Un nou studiu neobișnuit adaugă un...
Valeriu Gheorghiță, preşedintele...
De la bucătărie, la baie până la...
Plânsul poate avea efecte benefice...
BUSULFANUM - prospect. Acţiune:...
La nivel global, o persoană din patru...
CICLESONIDUM - prospect. Acţiune:...
Cercetătorii au descoperit că...
DOLUTEGRAVIRUM + ABACAVIRUM +...
Durerea la articulația mâinii, la...
HOROSCOP 20 aprilie. Astrele aduc,...
ALEMTUZUMABUM - prospect. Acţiune:...
Un nu studiu arată că persoanele care...
Paula Seling are o alimentație...
Grecia a anunțat că renunță la...
Mai puțin de jumătate dintre cei care...
Bursucu' a reușit să dea jos...
CJ Iași a anunțat că vor fi începe...
Mai mulți voluntari într-un studiu de...
O companie chineză începe săptămâna...
Autoritățile au anunțat luni, 19...
Mâncarea de tip fast food prostește,...
Oana Roman s-a accidentat în vacanța...
Ceaiul verde aduce numeroase...
Medici din Iași au extirpat o tumoră...
Prof dr Vasile Sârbu și prof dr Dan...
Un odorizant de cameră cu ingrediente...
Medicii recomandă lactatele naturale...
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne...