Chirurgia, înlocuită cu radioterapia? Matei Bâră: Efectele adverse au scăzut

Chirurgia, inlocuita cu radioterapia - Foto: Freepick
EXCLUSIV
Dr. Matei Bâră, medic specialist radioterapie, șef departament Radioterapie la Centrul Oncologic SANADOR, a vorbit despre completarea dintre radioterapie și chirurgie. 

”Radioterapia, comparativ cu acum 10-15-20 de ani, s-a dezvoltat foarte mult. Dozele de tratament au mai crescut, efecte adverse pentru organele din jur la anumite patologii au scăzut foarte mult și atunci efectele terapeutice sunt mult mai bune ca acum 10 ani.

Dar este să comparăm radioterapia cu chirurgia, dacă este să o luăm global, pe toate localizările, aș putea să spun că radioterapia ajută chirurgia de foarte multe ori. 

Nu putem să spunem că radioterapia este mai bună decât chirurgia sau invers. Depinde foarte mult de patologie. 

În anumite patologii vorbim de tratament exclusiv local efectuat prin radioterapie, în alte patologii vorbim de radioterapie, de exemplu, cum este la cancerul de rect, unde este post-operatorie, după cum este stabilit în ghidurile internaționale.

Marea majoritate a principiilor care au serviciu de radioterapie utilizează generatoare cu particule liniare cu raze X, cu fotoni, acestea sunt cele mai folosite.

În afara țării mai sunt anumite centre, dar destul de reduse, care efectuează radioterapii cu alte tipuri de particule, cum sunt cele cu protoni sau cu ioni de carbon. Dar acelea implică niște dotări care în România, momentan, nu au cum să apară.

Au anumite beneficii pe anumite localizări, dar la altele sunt similare ca răspuns terapeutic și efecte adverse locale.

"Aparatele acestea sunt cel mai frecvent folosite în toată lumea"

 

Dacă este să vorbim despre iradierea cu fotoni, aparatele acestea sunt cel mai frecvent folosite în toată lumea. Înainte se foloseau tehnicile 2D și 3D, acum s-a trecut la IMRT și Remote.

În cadrul ultimelor două, se folosește și radioterapia ghidată imagistic, adică vedem în fiecare zi, la fiecare ședință, cum evoluează formațiunea tumorală sau dacă, de exemplu, cum este în cazul  cancerului ORL, dacă s-a redus foarte mult formațiunea sau adenopatiile.

Și atunci, pentru a reduce toxicitatea locală se rescanează pacientul tocmai ca să aibă un plan radioactiv cât mai bun și să țintim cât mai bine formațiunea tumorală”, a explicat dr. Matei Bâră, medic specialist radioterapie, Șef Departament Radioterapie, Centrul Oncologic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare".

"Dreptul la uitare", LEGEA care taie discriminarea pacienților. Irimia: Cancerul e tratabil! Eu, cu DOUĂ forme de cancer, operate, descoperite la timp

Vezi mai multe în video:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel