Bucharest Pancreatic Fest 2019, eveniment ce reunește numeroase personalităţi medicale şi academice

Medici
Bucharest Pancreatic Fest 2019 se desfășoară în zilele de 6 și 7 septembrie, la București. Evenimentul reuneşte Cursul internaţional de patologie pancreatică şi Workshop-ul - Rolul practic al ecoendoscopiei, manifestări ştiinţifice aflate la cea de-a VII-a şi, respectiv, a VIII-a ediţie.

Evenimentul ştiinţific abordează oportunităţile şi perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive, precum şi dezvoltarea programelor pilot de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniu. Obiectivul manifestării ştiinţifice vizeză creşterea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera gastroenterologiei, prin punerea la dispoziţie a celor mai bune servicii medicale oferite de sistemul public de sănătate.

La întâlnire vor participa mari personalităţi medicale şi academice, printre care prof. univ. dr. Peter Vilmann, Copenhaga, Danemarca; prof. univ. dr. Erwin Santo,Tel Aviv, Israel; prof. univ. dr. Peter Hegyi, Szeged, Ungaria, şi prof. univ. dr. Radu Tutuian, Berna, Elveţia.

Conform standardelor aplicate în cadrul evenimentelor ştiinţifice internaţionale, organizatorii au conceput un program dinamic, în care conferinţele vor alterna cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în sala de conferinţe Magnolia, Hotelul Crowne Plaza, Bucureşti.

La acest moment, Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică al Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” deţine unele dintre cele mai performante aparate de endoscopie care permit detectarea precoce a cancerului digestiv, prin examinari de înaltă performanţă cum ar fi videoendoscopie HDTV; enteroscopie; ecoendoscopie cu elastrografie şi i-scan; endomicroscopie confocală laser; videocapsulă etc.

„O parte din această infrastructură tehnică şi materială, aflată la dispoziţia specialiştilor noştri reprezintă o achiziţie importantă pentru sistemul public de sănătate. Cu o vastă experienţă a colectivului medical, de mii de pacienti evaluaţi şi diagnosticaţi anual, SUUMC poate asigura programe pilot de pregătire profesională unitară în domeniul gastro-enterologiei, atât pentru medici, cât şi pentru asistenţi medicali, conform standardelor aplicate la nivel european”, arată organziatorii într-un comunicat de presă.

Evenimentul este organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel