Te pregătești pentru prima ta...
Paula Coman, directorul economic al Antibiotice, a vorbit la al doilea forum „HEALTH ROMÂNIA: Piața Medicamentelor din România, în fața unor provocări. Se pregătesc schimbări majore", organizat de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News, DC Business și DC Medical, despre valoarea pe care o au medicamentele în România și ce înseamnă numeroasele taxe din această industrie.
Aceasta a declarat că medicamentele, în tot procesul de producție până la pacient, au o valoare terapeutică și una economică.
Dacă pe prima nu o contestă nimeni, despre cea economică directorul a afirmat că "a fost dusă în derizoriu pentru că s-a aplicat prețul cel mai mic din Europa. Peste asta, este cea mai mare taxă pe care o poate duce. Eu nu știu altă industrie care să aibă suprataxare peste toate celelalte taxe. E vorba de 25-26%; depinde cum ies calculele la Casa Națională (n. r. de Asigurări de Sănătate)".
Iar, adaugă Paula Coman, "peste asta este reglementarea UE cu serializarea care a dus la o grabnică utilizare de fonduri în zona investițională, cu costuri mare și în practicarea serializării foarte rapid; ceea ce duce la o limitare ca să nu zic o scădere dramatică a marjelor producătorilor".
Discursul acesteia s-a încheiat cu un mesaj adresat autorităților: "Producătorii susțin clawback-ul în totalitate, producătorii susțin investiția, producătorii au cele mai mici prețuri. Am ajuns la nivelul lui Antibiotice taxa să fie mai mare decât profitul generat într-un an. Este un moment de reflecție pentru administrație".
Cum ar trebui calculate prețurile la medicamente, vezi în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Te pregătești pentru prima ta...
Iubești condimentele sau te-ai...
Te-ai întrebat vreodată de ce apar...
Cât de pregătit este sistemul medical...
Acest tratament al cancerului hepatic...
Diabetul de tip 2 este o afecțiune...
Ce alegi între RMN și CT? Într-o lume...
Acest test banal îți arată cât de...