Acest fruct te ajută să adormi. În...
Florin Andronescu, Director Dezvoltare SANADOR, explică la Conferinţa „Quo Vadis 2022! Ediţia 4 Asigurări private sănătate, soluție pentru finanțarea sănătății”, care sunt diferențele între clinici private și clinici de stat în ce privește asigurările, ce reglementări sunt necesare în acest moment și ce ar putea face statul pentru ca sistemul privat să-și continue dezvoltarea accelerată din ultimii ani. Această dezvoltare este absolut necesară, pentru a lua di presiunea care este acum pe sistemul medical de stat.
„Asigurarea privată este soluția găsită în toate țările, nu numai cele dezvoltate, ci este universal valabil.
Nimeni nu a menționat până acum ceea ce s-a reușit până acum în sistem, și anume introducerea contribuției personale în zona de operatori privați. Ea este reglementată acum prin contractul cadru pe care un furnizor privat îl semnează cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, iar această contribuție personală este suportul pentru a continua să se dezvolte asigurările private, cu o tentă complementară celor sociale, de stat”, spune el.
Pe de altă parte, reprezentantul Sanador mai spune că sistemul public de sănătate are nevoie de o reglementare foarte serioasă.
„E foarte adevărat că este nevoie de o reglementare foarte serios făcută, a sistemului public, în sensul că: sistemul public la ora actuală are tendința să acopere absolut tot, ceea ce este foarte greu, ceea ce iată că se și demonstrează în realitate. Atunci când cineva vrea să facă o analiză, de laborator trebuie să se grăbească în primele zile ale lunii; se termină fondurile, după care așteaptă pe o listă de așteptare luna viitoare. Situația asta probabil că este întâlnită și în spitale, acolo unde urgențele sunt preluate electivele așteaptă, cât – nu se știe și cu ce consecințe”, a mai spus el.
De asemenea, mai arată directorul de dezvoltare Sanador, abonamentele medicale sunt o treaptă intermediară și vor fi transformate în asigurări, după modelul polonez, care este și sursa acestei modalități de plată a unor servicii medicale.
„Am auzit vorbindu-se despre un număr de 650.000 de asigurați, iar cel al abonaților a depășit, cred, 1.300.000 - 1.400.000. Discrepanța e foarte mare. Am auzit despre povestea cu deductibilitatea la 400 de euro pe an și dorința de a crește tot cu pași mărunți, ceea ce din punctul nostru de vedere cred că nu este suficient. Părerea noastră este că o deductibilitate de 1.0000 de euro pe an ar satisface la ora actuală costurile în creștere în zona medicală. Să nu uităm, tehnologiile se înnoiesc, devin din ce în ce mai scumpe, consumabilele, devin mai scumpe, cu alte cuvinte, costurile din zona serviciilor medicale devin din ce în ce mai scumpe”, mai spune el.
Detalii găsiți în materialul video atașat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest fruct te ajută să adormi. În...
Cu vremea rece care afectează pielea,...
Ai trecut de vârsta de 40 de ani?...
Nadia Comăneci a dezvăluit cum se...
Nu toți veganii au renunțat la carne...
Cum se fierb pastele, de fapt. Cum...
Cele 5 greșeli comune pe care le faci...