Donație pentru medicii de familie: dr Herdea explică

Coronavirus, echipament de protectie. Foto: MTI
Halate de protecție și mănuși de unică folosință au ajuns la medicii de familie bucureșteni, în urma unui proiect al Primăriei Capitalei prin ASSMB.

Un număr de 120.000 de halatede protecție și 200.000 de mănuși de unică folosință au ajuns la medicii de familie din București, ca urmare a unui proiect derulat de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serbiciilor Medicale București. „Predăm astăzi către două asociații ale medicilor de familie o donație semnificativă: 120.000 de halate de protecție și 200.000 de mănuși de unică folosință. Aceste materiale esențiale pentru sănătatea cadrelor medicale și pacienți vor fi distribuite către medicii de familie din București.
În contextul pandemiei, când spitalele și-au redus activitatea cu 80%, cei peste 1.000 de medici de familie din Capitală au asigurat și asigură în continuare asistență medicală bucureștenilor și totodată realizează primul triaj al celor care prezintă simptome specifice infecției cu virusul SARS-CoV-2!
De aceea am propus, iar CGMB a aprobat în ședința din 10 aprilie, proiectul ‚În sprijinul medicilor de familie’, prin care Primăria Capitalei, prin ASSMB a achiziționat aceste echipamente de protecție. Valoarea totală a proiectului este de 1,3 milioane lei”, scrie Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe paigna sa de socializare .
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov dr. Sandra Alexiu a sous: „Doresc să mulțumesc Primăriei Capitalei și ASSMB pentru această donație, mai ales că în această perioada nu ne-a ajutat nici o autoritate a statului, singurele care s-au implicat fiind autoritățile locale. Aceste materiale vor ajunge la toți medicii de familie din București”.
Președintele Asociația Română pentru Educația Pediatrică a Medicilor de Familie dr. Valeria Herdea: „Medicină de Familie este foarte importantă pentru sistemul de sănătate și mai ales pentru cetățean. În această perioada suntem în prima linie de acces al sistemului și până acum ne-am organizat singuri pentru a ne proteja și pentru a-i proteja pe pacienți”.
Dr. Marina Pârcălabu de la Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov: „Aș dori să mulțumesc pentru această donație în special în numele pacienților, pentru că ei sunt primii beneficiari: dacă un medic de familie s-ar fi îmbolnăvit, 2.500 de persoane ar fi rămas fără asistență medicală!„
Totodată, având în vedere că Primăria Capitalei, prin ASSMB, are în administrare peste 600 de cabinete de medicină școlară, au fost achiziționate și materiale necesare echipării acestora.
Este vorba de peste 400 de termometre no touch, peste 1.000 de cutii de măști chirurgicale de unică folosință, aproape 600 de viziere medicale, recipienți cu dezinfectanți de mâini și dezinfectanți pavimente, peste 53.000 de halate de unică folosință precum și alte materiale sanitare, medicamente și consumabile necesare unei bune desfășurării a activității medicale.

Președintele Asociația Română pentru Educația Pediatrică a Medicilor de Familie dr. Valeria Herdea a confirmat, în cadrul dezbaterii organizate de grupul de presă DC Media Group „Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie”, încă o dată, importanța dotării medicilor de familie. „Revin la povestea dotării cabinetelor medicale pentru că a fost un efort extrem de susținut, după cum știți, abia astăzi (29 mai, n.r.), în Bcurești s-a finalizat un proiect prin care medicina de familie primește 120.000 de halate și 200.000 de mănuși de unică folosință”, a spus ea în cadrul emisunii.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel