Acest truc simplu te scapă rapid de...
”Acest Plan Național de Redresare și Reziliență nu a fost dezbătut prea mult, ca să nu spun deloc, a ridic o groază de probleme, critici, și de viziune, și de detaliu. În ceea ce privește sistemul sanitar, modul în care a fost gândit pentru digitalizarea sistemului de sănătate din România, aveți nelămuriri sau reproșuri să faceți autorilor PNRR-ului”, a deschis jurnalistul Val Vâlcu discuția cu prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, în cadrul dezbaterii ”Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătății?" organizată de DC Media Group.
”Vreau să mergem constructiv. Nu pot să nu spun că nu am aflat conținutul proiectului PNRR doar la momentul la care el a fost aprobat.
Nu a fost dezbătut sau dacă a fost dezbătut, a fost în anumite birouri în care Parlamentul, și aici mă refer la toși colegii mei, indiferent că vorbim de deputați, de senatori, de multe ori chiar din... Am discutat cu colegi de ai mei de la nivelul Universităților de Medicină și Farmacie și nu au fost întrebați. Trecem peste.
Dacă vorbim de digitalizare, aceasta poate reprezenta pentru sănătate o renaștere a domeniului sănătății și serviciilor medicale. Dacă în urmă cu 50 de ani, fie pacientul, fie medicul mergea cu șareta la spital, la doctor, respectiv pacientul către medic, prin digitalizare putem vorbi de un acces rapid al pacientului la servicii medicale.
Nu suntem singuri pe lume și această componentă de digitalizare a a început să fie implementată de la nivel european”, a declarat, în exclusivitate, prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, în cadrul dezbaterii menționate.
Astfel, prof. dr. Florin Buicu a precizat care sunt cele trei domenii pentru care digitalizarea este nu doar importantă, ci și necesară.
”La nivel european discutăm, practic, de trei domenii în care digitalizarea este importantă. Vorbim de primul domeniu, al accesului sigur la date medicale și partajarea acestora, aici ca și aplicații pentru România nu m-aș limita doar la datele medicale.
Aș vorbi inclusiv de date administrative, pentru că în urmă cu doi ani de zile aveam o problemă în a înregistra persoanele asigurate, de la momentul nașterii la momentul în care intra în baza de date a CNAS, respectiv, dacă vă aduceți aminte, în urmă cu 2-3 ani, apăreau prescripții pentru decedați, pentru că de la momentul decesului, când era înregistrat certificatul de deces până când el intra în baza de date dura o perioadă destul de lungă”, a spus Florin Buicu.
”Și deseori, erau pedepsiți pentru asta medicii. Venea Curtea de Conturi și le imputa anumite sume, care în cazul anumitor citostatice nu era mică”, a adăugat jurnalistul Val Vâlcu, moment la care dr. Florin Buciu a subliniat că ai există și alte medicamente pentru care erau medicii trași la răspundere.
”Sau alte medicamente, din psihiatrie sau reumatologie, care sunt foarte scumpe. Pacientul nu plătește nimic pentru ele, pentru că ele intră în categoria produselor compensate 100%, dar după o perioadă de 1,2 sau 3 ani ne trezeam că cei de la Curtea de Conturi veneau către medici și imputau costurile acestor rețete.
De aia am spus că nu m-aș limita doar la componenta de date medicale, ci avem o oportunitate și pe această componentă de date administrative”, a mai spus dr. Florin Buicu.
Prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. FOTO: captură video DC Media Group
De asemenea, vicepreședintele Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților a precizat că ”de la nivel european, schimbul de prescripții medicale, pentru că este un lucru important, a început cu 2019, și statele au obligația practic de a-și pregăti infrastructura necesară pentru transferul de date și aici ne referim inclusiv la foi de observație, rețete, astfel încât, la nivel european, dacă tot suntem, cetățeni europeni să avem, practic, o rețetă europeană, un consul european sau accesul la servicii medicale din orice loc”, a explicat prof. dr. Florin Buicu.
”Un alt doilea domeniu despre această digitalizare constă în conectarea și punerea în comun a datelor medicale pentru facilitarea cercetării, un diagnostic mai rapid și pentru îmbunătățirea sănătății.
Aceste baze de date, construite prin înregistrarea tuturor datelor medicale sau înregistrărilor medicale au permis dezvoltarea, pe de o parte a cercetărilor care să aducă progres și, în anumite domenii utilizarea Inteligenței Artificiale în anumite diagnostice, în care putem discuta despre o standardizare a diagnosticului și domeniul cel mai cunoscut este cel al radiologiei, în care, de multe ori, Inteligența Artificială pune diagnosticele pe filmele pe care le cunoșteam, pe înregistrările respective, de multe ori, mult mai repede și ne referim doar la film, la imagine, fără a corela anamnestic cunoștințele despre pacient.
Aici fac o parantez: Nu susțin Inteligența Artificială doar ca obiectiv pentru că avem nevoie de medici care să utilizeze această Inteligență Artificială în diagnosticul și în managementul tratamentului pacienților”, a mai spus prof. dr. Florin Buicu.
Cel de-al treilea domeniul al digitalizării este ”reprezentat de consolidarea autonomizării cetățenilor pentru că aici, în afară de posibilitatea de monitorizare a anumitor patologii au apărut multiple aplicații care permit monitorizarea la domiciliu a pacienților, astfel încât putem vorbi inclusiv de o personalizare a fiecărui pacient, pornind de la un simplu telefon și care va putea permite monitorizarea anumitor parametri paraclinici, astfel încât, în funcție de evoluția acestora să avem cele mai bune îngrijiri”, a mai spus dr. Florin Buicu.
”Practic, cele trei domenii în care noi trebuie să facem pași, pe lângă digitalizarea programului informatic utilizat de CNAS, trebuie să fie mult mai larg, mult mai vast, trebuie să fie împletit cu alte intervenții, în alte domenii, iar împreună toate aceste intervenții să ducă la îmbunătățirea calității serviciilor medicale pentru că asta ne dorim”, a mai spus vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie.
În ceea ce privește necorelarea bazelor de date, dar și a situaților ulterioare, dr. Florin Buicu a afirmat că ”printr-un efect indirect, până la urmă suferă pacienții. Pentru că în momentul în care medicii, un medic a avut de-a face cu Curtea de Conturi și a avut imputată o anumită sumă de bani, el neavând niciun fel de vină sau vina sa fiind doar aceea de a-și face meseria, cu siguranță că ceilalți colegi medici au început să aibă o atitudine mult mai defensivă încât cei care suferă sunt, până la urmă, pacienții.
Când vorbim de un sistem de sănătate digital, vorbim de trei caracteristici ale acestui sistem. Vorbim de: accesibilitate, adică un sistem de sănătate digital trebuie să fie accesibil, această digitalizare oferind îngrijiri de calitate, rentabile, eficiente, disponibile tuturor și în timp util. Pentru că dacă nu avem aceste caracteristici ne putem pune întrebarea: De ce să digitalizăm sănătatea?
O altă caracteristică cheie a unui sistem de sănătate digital este rezistența. Înseamnă că sistemul trebuie să fie pregătit pentru a face față unei creșteri bruște de cereri de servicii medicale. Și aici, fie că vorbim de o creștere a numărului serviciilor medicale, fie, în cazul sistemelor informatice, o creștere bruscă a celor care intră în aceste sisteme informatice.
Pentru că una dintre neplăcerile pe care le-a avut SIUI-ul de la început a fost legat de faptul că dacă intrau mai mulți operatori, în același timp, și introduceau date, pica sistemul”, a mai spus dr. Florin Buicu.
De asemenea, mai spune acesta, este importantă obligarea farmaciilor să își transparentizeze stocurile, ”astfel încât, printr-o simplă aplicație, pacientul să aibă acces, dintr-un click-distanță, la locul unde se găsește un anumit medicament”.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acestea sunt cele mai importante...