Ziua Națională a Ambulanței în România, sărbătorită la Oradea

Ambulanță
Ziua Națională a Ambulanței va fi marcată duminică, 28 iulie, la Oradea. La eveniment vor participa ministrul Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat.

Ziua Națională a Ambulanței. Duminică, 28 iulie, în Piața Unirii din Oradea se va sărbători, de la ora 12.00, Ziua Naţională a Ambulanţei din România. La manifestări vor lua parte peste 600 de reprezentanţi de la toate serviciile de Ambulanţă din ţară, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, secretarul de stat Raed Arafat.

Programul Zilei va cuprinde diverse discursuri, înmânări de diplome și plachete, prezentarea activităţii Ambulanţei pe anul 2018, a flotei naţionale de ambulanţe. În program este cuprins și un avion care va survola Oradea fluturând un banner pe care va scrie "La mulţi ani, Ambulanţa română!". În jurul orei 13.00, o coloană de 50 de ambulanţe din toate județele va face un tur al oraşului și după marș o parte dintre salvări, câte una din fiecare judeţ, vor merge în diferite zone aglomerate ale Oradei ca să acorde gratuit, timp de o oră, diferite testări de parametri medicali.

Sărbătoarea se va încheia seara cu un dineu. Ziua Națională a Ambulanței este marcată de trei ani consecutiv, prima dată în București, apoi în Alba Iulia, și acum la Oradea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel