O simplă analiză de rutină îți poate...
Prevenția, diagnosticul precoce și terapiile inovatoare sunt esențiale în lupta cu cancerul, a declarat Radu Gănescu, Președintele COPAC, în cadrul conferinței „Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare! Ediția 2025”, organizată de DC News Media Group.
"Avem profesioniști dedicați, chiar dacă, din păcate, resursa umană nu este încă proporțională cu numărul de pacienți. Totuși, sunt încrezător că, în legătură cu G6, implicarea activă a universităților de medicină atât în cercetare clinică, cât și în formarea viitorilor specialiști este un pas foarte important. Mă bucur, de asemenea, că și eu, alături de alte organizații de pacienți, putem avea un dialog deschis în această zonă.
Este esențial să existe predictibilitate și stabilitate în ceea ce privește accesul pacienților la tratamente moderne. Este păcat să nu reușim, în primul rând, să tratăm toți pacienții, și, în al doilea rând, să nu le oferim tratamente la același nivel cu cele disponibile în celelalte țări europene.
Terapia țintită reprezintă viitorul medicinei, și e încurajator că putem face pași importanți în această direcție, aici, în România. Este esențial ca accesul la aceste tratamente să fie constant și predictibil", a explicat Radu Gănescu, Președinte COPAC, în cadrul conferinței "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare! Ediția 2025", organizate de DC News Media Group.
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma - FOTO: Freepik@agnvisuals1
Radu Gănescu a subliniat nevoia urgentă de modernizare a sistemului de sănătate. El a pledat pentru reducerea birocrației, creșterea accesului la studii clinice, prevenție eficientă și un parteneriat echitabil între spitalele publice și private.
"Mă bucur că ne îndepărtăm de birocrație. Inițiativa BATO ("Biroul Asigurării Traseului Optim al pacientului" - n.r.) este, în opinia mea, o veste foarte bună, inclusiv pentru medicii din sală. Recunosc, eu sunt ceva mai "old school" și merg la medic cu toate dosarele după mine, dar mi-aș dori să nu mai fie nevoie de acest lucru. Cred că digitalizarea și accesul rapid la datele medicale vor crește semnificativ calitatea actului medical, atât la nivelul medicului de familie, cât și la nivelul specialiștilor.
Sunt printre cei care au susținut și susțin creșterea numărului de studii clinice în România. Mă bucur că această direcție este menținută și că asociațiile de pacienți sunt implicate activ.
Trebuie să le oferim pacienților din România acces cât mai timpuriu și mai ușor la aceste oportunități, iar studiile clinice pot aduce și beneficii economice sistemului de sănătate. Este necesar să creștem nivelul de informare și educare a populației și să acordăm o mai mare importanță prevenției și screening-ului.
Trebuie să schimbăm paradigma: să nu mai tratăm doar pacienți bolnavi, ci să intervenim timpuriu, să diagnosticăm în faze incipiente și să oferim servicii mult mai puțin costisitoare decât tratamentele în stadii avansate ale bolii.
Sunt ferm convins că, în oncologie, avem nevoie de un parteneriat solid între centrele publice și cele private. Este important ca ambele tipuri de centre să ofere aceleași servicii, în mod echitabil, iar finanțarea să urmeze pacientul - nu pacientul să fie cel care aleargă după servicii.
Sper ca această direcție să fie menținută și în 2025, 2026 și pe termen lung. Ar fi o mare greșeală să regresăm și cred că toți cei prezenți aici împărtășim aceeași viziune și același drum înainte", a explicat Radu Gănescu, Președinte COPAC, în cadrul conferinței "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare! Ediția 2025", organizate de DC News Media Group.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O simplă analiză de rutină îți poate...
În timp ce tehnologia medicală avansată pentru diagnosticarea...
Val de cancere. Adevărul șocant...
Boala care duce la complicații grave....
Zâmbetul tău trebuie să intre în...
Pacienții merg încă la medic cu dosarul sub braț, în timp ce...
Până în 2050, unul din doi oameni va...
Îl găsești în alimentele comune și poate provoca AVC. Afectează...