A început sezonul accidentelor pe...
Valeriu Gheorghiță, medic infecționist la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” din București, a explicat la dezbaterea organizată de DC Medical și SC News, „Conștientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19” cum se explică efectul negativ al excesului de antibiotice, pe termen lung.
„Antibioticele fac parte din acele medicamente care, pe măsură ce le folosim, își pierd din eficiență din cauza faptului că microbii, agenții patogeni, au această capacitate de adaptare și de a deveni rezistenți la antibiotice. Practic, este un fenomen natural, pe care noi nu-l putem evita la nesfârșit, dar îl putem încetini, atât ca viteză de apariție și de selectare, cât și ca impact la nivelul societății.
Rezistența antimicrobiană, una din amenințările sănătății populației
Medicul a mai arătat că această rezistență la antibiotice este una din cele 10 mari amenințări ale sănătății populației, potrivit OMS.
”Se estimează că rezistența antimicrobiană reprezintă una dintre principalele amenințări la sănătatea publică a populației. Sunt între cele 10 principale cauze de amenințare a sănătății publice ale OMS din 2019. Din acest motiv este foarte important să utilizăm cu mare responsabilitate aceste antibiotice, din cauza riscului de dobândire a rezistenței.
Un alt aspect este legat de infecțiile asociate asistenței medicale, tocmai prin acești germeni multirezistenți care, în final, se selectează în urma terapiilor antibiotice prelungite, la pacienți cu multiple comorbodități, la pacienți în stare critică, la terapie intensivă, la pacienți aflați în perioada postoperatorie și, de asemenea, trebuie să ținem cont de toxicitatea și de efectele adverse pe care utilizarea iresponsabilă a antibioticelor o poate avea”, a mai spus medicul.
Mai mutle detalii găsiți în materialul video atașat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Schimbările alimentare pot fi un...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...