Tehnologie în medicină: ceasurile inteligente care monitorizează pacienții. Alexandru Coșbuc-Ionescu explică

Pacienții pot fi monitorizati Foto: pixabay.com
EXCLUSIV
Alexandru Coșbuc-Ionescu, vicepreședinte, șef al Diviziei Comerciale SIMAVI, a vorbit despre cele mai importante proiecte de cercetare-dezvoltare în domeniul noilor tehnologii și sistemul de sănătate.

Alexandru Coșbuc-Ionescu, vicepreședinte, șef al Diviziei Comerciale SIMAVI, a vorbit în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România", organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News TV, DC News, DC Medical și DC Business.

El a oferit informații despre proiecte cu efect pozitiv în viața oamenilor. „Suntem o companie care dezvoltă software, integrează software, lucrăm în proiecte de cercetare-dezvoltare, pe Programul Orizont 2020, finanțat de Comisia Europeană. Avem 35 de proiecte în desfășurare. Cinci proiecte vizează spectrul telemedicinei", a spus Alexandru Coșbuc-Ionescu, vicepreședinte, șef al Diviziei Comerciale SIMAVI.

El a mai dat detalii despre „Follow me”, care este unul din cele mai importante proiecte: „Follow me este un proiect de cercetare european ce oferă asistență pacienților cu forme de demență, Alzheimer, Parkinson. Avem o implementare la Spitalul Universitar de Urgență din București, cu rezultate foarte bune. Pacienții poartă ceasuri inteligente care monitorizează nouă parametri biologici. Există și senzori de mișcare, de accelerație. Parametrii sunt colectați și transmiși către un server, unde aplicația noastră interpretează în timp real datele primite de la senzori. În momentul în care inteligența artificială detectează tipare de funcționare anormale, trei citiri consecutive, se transmit alerte către aparținători și personalul medical. Se deschide un canal de comunicare audio-video. Medicul poate oferi indicații, eventual poate trimite și o salvare”, a spus el.

„Pentru aparținători, e foarte important, deoarece se face și localizarea pacienților. Vorbim de pacienți cu probleme de orientare. Noi am definit împreună cu aparținătorii un perimetru în aplicație. În momentul în care pacientul iese din zona respectivă, atunci el este ghidat prin GPS spre casă. De asemenea, se ia legătură cu aparținătorul", a explicat Alexandru Coșbuc-Ionescu.

Sistemul are beneficii mari pentru pacient. „E mult mai confortabil decât să stai în spital pe termen lung. De asemenea, scade presiunea pe sistemul sanitar”, a adăugat acesta în cadrul dezbaterii.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel