Leucemia acută limfoblastică la copil, șanse de vindecare în România

Celulele stem se pot recolta și prin donarea de sânge
În România sunt înregistrate anual aproximativ 150 de cazuri noi de leucemie acută la copii. O treime dintre micii pacienți sunt tratați în clinica de Pediatrie 2 a Institutului Clinic Fundeni, pe care o coordonează conf. dr. Anca Coliță, medic oncopediatru. Șefa secției, invitată la emisiunea Academia de Sănătate de la DC MEDICAL, a vorbit în exclusivitate despre afecțiunile hematologice maligne ale copiilor, referindu-se cu precădere la leucemii și la faptul că tehnicile de diagnostic existente în institut fac ca secția din Fundeni să fie aproape de nivelul țărilor vest europene.

Clinica de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni are o tradiție îndelungată, fiind o clinică cu o vechime de peste 50 ani în care au activat de-a lungul vremii reputați pediatri ai României. În opinia conf. dr. Anca Coliță, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” un număr impresionat de tineri doresc să urmeze calea acestei specialități dificile.

,,Patologia malignă a copilului este extrem de epuizantă din punct de vedere al consumului emoțional al personalului. Nu e ușor să vii în contact în fiecare zi cu familii atât de greu încercate”, a declarat medicul oncopediatru.

Leucemia acută, o boală relativ rară la copii

Din fericire, leucemia acută nu este o boală frecventă în rândul copiilor. Din cele 150 de cazuri noi de leucemie acută apărute anual, 50-60 de cazuri sunt tratate în clinica de la Fundeni.

,,În clinica de pediatrie există o dotare aproape de nivelul european în ceea ce privește diagnosticul, mă refer la șansa de-a lucra într-un institut în care pe lângă o clinică mare de pediatrie, există și o clinică mare de hemtologie astfel încât eforturile conjugate au permis ca tehnicile de diagnostic să fie aproape de niveul tărilor vest europene. În ultimii 5 ani, cel puțin diagnosticul s-a făcut foarte corect pentru că leucemeia acută limfoblastică la copil este o boală la care dacă ai posibilittea de-a încadra corect în grupa de risc astfel încît să-i dai pacientului tratamentul exact de care are nevoie, nici prea mult, nici prea puțin, poți să-i crești foarte mult șansele de remisiune completă pe termen lung, echivalentă cu vindecarea și să minimalizezi efectele secundare ale chimioterapiei care nu sunt de neglijat din păcate”, a spus dr. Coliță.

Din perspectiva diagnosticului, Institutul Fundeni are specialiști de top în diagnosticul molecular, imunofenotipic, morfologic. În ceea ce privește perspectivele terapeutice, specialista susție că sunt bune pentru că programul național de oncologie în ultimii ani a fost în mod constant îmbunătățit astfel încât accesul la medicație este în general în mod corespunzător. Totuși a subliniat și de acele perioade în care unele medicamente au fost mai greu de găsit.

,,Există perioade în care anumite medicamente sunt mai dificil de procurat, dar lucrurile acestea nu sunt neapărat o caracteristică a țării noastre, se întâmplă și în țări mai dezvoltate, inclusiv în SUA. Probabil că aici vor trebui făcute eforturi conjugate ale oficialităților pentru a minimaliza perioadele în care anumite medicamente sunt dificil de procurat”, a spus invitata emisiunii Academia de Sănătate, moderată de acad.prof.dr. Irinel Popescu.

Conf. dr. Anca Coliță a mai vorbit despre transplantul medular, care se efectuează încă din anul 2002 la Institutul Fundeni, dar și despre felul în care se găsește un donator compatibil pentru copiii bolnavi. Puteți afla mai multe urmărind integral emisiunea aici

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel