Aceasta este cea mai frecventă boală...
Chirurgia esofagiană este recunoscută ca una dintre cele mai dificile ramuri ale chirurgiei, necesitând competențe multidisciplinare avansate. Esofagul, organ care traversează trei regiuni anatomice – cervicală, toracică și abdominală – pune numeroase provocări pentru echipele medicale
"Chirurgia esofagiană este o chirurgie dificilă și necesită multiple competențe, ținând cont că acest organ are o situație foarte profundă și străbate trei regiuni anatomice cervicală, toracică și abdominală, chirurgul care abordează un asemenea gen de chirurgie trebuie să aibă solide cunoștințe de chirurgie generală, dar și de chirurgie toracică, de chirurgie cervicală, adică în sfera ORL și buco-maxilofacială, de asemenea cunoștințe de chirurgie vasculară și de chirurgie de reconstrucție.
Din punctul ăsta de vedere, iată de ce acest gen de chirurgie nu numai că nu se practică în toate unitățile chirurgicale din țară, nici n-ar fi posibil și se practică în foarte puține centre. De aceea noi am susținut necesitatea înființării unui centru de excelență în chirurgia esofagiană la noi, la Spitalul Sfânta Maria, datorită faptului că avem o foarte bună experiență în acest gen de chirurgie care datează de peste 40 de ani", a explicat prof. dr. emerit Silviu Constantinoiu, directorul centrului de excelență în chirurgia esofagiană la Spitalul Sfânta Maria, membru titular al Academiei de Științe Medicale, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Pentru a asigura o calitate optimă a actului medical, la Spitalul Sfânta Maria s-a înființat un centru de excelență dedicat chirurgiei esofagiene.
Chirurgia esofagiană - FOTO: Freepik@paihub
Chirurgia esofagiană rămâne o procedură cu riscuri ridicate, chiar și în cele mai experimentate centre.
"Acest gen de chirurgie este un gen de chirurgie dificilă, cu o morbiditate și o mortalitate deloc mică, chiar în centrele cu experiență. De aceea nici nu este foarte bine să se facă chirurgie esofagiană, mai ales de cancer de esofag în centrele care au mai puțin de 30 de intervenții", a explicat prof. dr. emerit Silviu Constantinoiu, directorul centrului de excelență în chirurgia esofagiană la Spitalul Sfânta Maria, membru titular al Academiei de Științe Medicale, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Chirurgia esofagiană se referă la intervențiile chirurgicale realizate pe esofag, organul care conectează faringele cu stomacul și joacă un rol esențial în procesul de înghițire și transport al alimentelor. Aceasta include proceduri pentru tratarea unor afecțiuni precum cancerul esofagian, boala de reflux gastroesofagian sever, strictețile esofagiene (îngustări), diverticulii esofagieni sau rupturile esofagiene.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Aceasta este cea mai frecventă boală...
Acest semn al bolii Parkinson apare...
Emoțiile necontrolate pot fi cele mai...
Ce se întâmplă când mănânci slănină...
Chirurgia esofagiană, una dintre cele...
Un simplu test poate preveni unul dintre cele mai frecvente tipuri...
Cât de des ar trebui să îți vopsești...
Acest aliment scade glicemia și ajută...