Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin

Doina Plesca - foto:freepik@surasak.ch
EXCLUSIV
Medicul Doina Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre noutățile prezentate în cadrul celui de-al XVI-lea Congres Naţional de Pediatrie.

Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a fost invitată în cadrul dezbaterii DC Media Group, "Cum ne pregătim pentru noul sezon epidemic? Alertă de gripă, viroze, pneumonii" și a vorbit despre noutățile prezentate în cadrul celui de-al XVI-lea Congres Naţional de Pediatrie, cu participare internaţională, care se desfășoară în perioada 27-30 septembrie 2023, la Centrul Internațional de Conferințe Sinaia.

Întrebată care sunt noutățile prezentate în acest an, prof. dr Doina Anca Pleșca a menționat, în primul rând, numărul mare de participanți de anul acesta la congres și de lucrările interesante, pe care medici internaționali le-au prezentat în cadrul acestuia, precum lucrări referitoare la infecțiile respiratorii, despre infecția cu virusul sincițial respirator și lucrări despre etica în ceea ce privește vaccinarea copiilor.

”În primul rând, aș menționa faptul că spre surprinderea noastră, un număr impresionant de medici pediatrii, medici de familie și de alte specialități conexe s-au înscris, atingând peste 1000 de participanți. În al doilea rând, diversitatea secțiunilor care sunt propuse în număr de 28 și poate că aș menționa faptul că am avut onoarea în cadrul secțunii de vaccinologie să avem nume redutabile pe plan mondial, care ne-au prezentat o lucrare referitoare la infecțiile respiratorii, despre infecția cu virusul sincițial respirator și nu în ultimul rând, Președintele Societății Europene de Boli Infecțioase Pediatrice, care ne-a prezentat o lucrare extrem de interesantă, vizând etica în ceea ce înseamnă vaccinarea copilului.

Cred că sunt elemente importante, care merită de reținut și, de asemenea, trebuie să precizez că în cadrul acestui congres, care este, de fapt, reunirea celor mai semnificative personalități din țară, avem prilejul de a avea un simpozion româno-italian, unde personalități din pediatria italiană ni s-au alăturat.

Și, de altfel, un simpozion româno-turc, în care, iarăși, profesori de renume, școliti în SUA, vin să participe și să ne aducă noutăți din domeniile în care dumnealor activează”, a declarat profesor dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, în cadrul dezbaterii DC Media Group, "Cum ne pregătim pentru noul sezon epidemic? Alertă de gripă, viroze, pneumonii". 

În ceea ce privește etica vaccinării, medicul Doina Anca Pleșca a menționat că există o problemă mare legată de vaccinare. De asemenea, în cadrul congresului s-a discutat și despre transparența cu care medicii pediatrici trebuie să comunice cu familie, prezentându-le minisurile li plusurile fiecărui tip de vaccin, în vederea convingerii acestora (cu argumente științifice) necesitatea vaccinării.

"Există o mare problemă legată de vaccinare"

 

”Știm la acest moment că există o mare problemă legată de vaccinare și poate că cei 3 ani de pandemie au reprezentat-o cu aproximativ 30 de ani în urmă a ratei de vaccinare. S-a discutat foarte mult despre transparența cu care noi, ca medici pediatrii, trebuie să comunicăm cu familiile, pentru a prezenta corect cu minusurile, plusurile fiecărui tip de vaccinuri, în a convinge cu argumente științifice necesitatea vaccinării.

De asemenea, s-a insistat asupra unui aspect important: vaccinarea nu este obligatorie, dar trebuie să sporim și noi în țara noastră spiritul civic, acela de a ne proteja pe noi și implicit pe cei cu care noi venim în contact.

De asemenea, modul în care trebuie să pregătim, deopotrivă, tânăra generație, tinerii studenți la medicină ca rezidenti, în ceea ce înseamnă abordarea acestui capitol esențial, care nu vor face altceva decât să crească conștientizarea medicinii preventive, căci numai prin ea putem să ne creștem șansa de a avea o viață cât mai bună, a crește calitatea acesteia și a preîntâmpina complicațiile și decesele prin care, care datorită vaccinării pot fi prevenibile”, a declarat profesor dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, în cadrul dezbaterii DC Media Group, "Cum ne pregătim pentru noul sezon epidemic? Alertă de gripă, viroze, pneumonii". 

 VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel