Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Unul dintre puținii anatomopatolog din România care a efectuat necropsii la persoane cu COVID-19 este prof. dr. Sabina Zurac, care a fost la Academia de Sănătate, unde a vorbit despre necropsiile la persoanele decedate ăn urm,a infecției cu COVID-19.
Potrivit ei, motivul pentru care s-au efectuat atât de puține necropsii la aceste persoane ține de o logică foarte simplă: nu a fost nevoie, pentru că diagnosticul era foarte clar.
„S-au efectuat puține necropsii, iar motivul este legat de necesitatea efectuării necropsiilor. Dacă o privim strict necesitate medicală în sensul stabilirii diagnosticului de deces, dacă ai un pacient cu infecție SARS-CoV-2 confirmată prin teste de biologie moleculară și cu tablou clinic de pneumonie severă cu grad mare de afectare pulmonară, evident că ai un diagnostic clar de deces și necropsia nu este necesară”, a explicat profesorul la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu.
Ea a mai arătat că, pe lângă nevoia (destul de mică) de stabilire a cauzei de deces, riscul la care se supune personalul care efectuează necropsia este foarte mare.
„Ideea este următoarea: dintre secrețiile, dintre produsele biologice umane, produsul biologic cu contagiozitatea cea mai mare, undeva în jur de 96%, este lichidul alveolar. La acest nivel de contagiozitate se ajunge practic în 3 circumstanțe: anestezistul care intubează, pneumologul care face bronhoscopie (parțial și gastroenterologul - dacă pacientul tușește și ridică ceva mai sus lichidul alveolar), și anatomopatologul, în momentul în care secționează plămânii. Intubația durează câteva minute, bronhoscopia durează și ea o perioadă relativ scurtă. Autopsiile durează 4 ore”, a mai explicat ea.
De asemenea, medicul a mai relatat că, potrivit protocolului, perioada de expunere la risc era foarte mare. „Practic, la prima autopsie pe care am efectuat-o, am urmat protocolul, în sensul că am examinat cordul și după aceea am examinat plămânul. Lucru care s-a întâmplat în prima jumătate de oră a autopsiei, după care, 3 ore și jumătate am lucrat sub o tensiune înfiorătoare, să nu stropesc, să nu fac aerosoli, pentru că riscul de contaminare era foarte mare. La următoarele necropsii am schimbat procedura, am lăsat secționarea plămânilor la sfârșit, practic am lucrat doar jumătate de oră - trei sferturi de oră cu un nivel de contagiozitate maxim, în rest sângele este considerat cu un nivel de contagiozitate undeva între 7 și 15%, ceea ce oricum este mult mai mic”, a spus medicul.
Mai multe detalii despre ce analize se pot face în laboratoarele de anatomie patologică din România, vedeți în materialul video atașat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...