Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Doctorul Emil Căpîlna, medic primar obstetrică și ginecologie, conferențiar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a vorbit la emisiunea Academia de Sănătate despre nașterea după un transplant uterin.
”Până acum, toate sarcinile obținute prin transplant uterin, după transplant uterin au fost supuse unei operații cezariene”, a afirmat specialistul Emil Căpîlna.
Potrivit acestuia, majoritatea donatorilor sunt de la mamă către fiică.
”Donatorul viu, de cele mai multe ori, e o rudă a pacientei care este receptoare. De cele mai multe ori, uterul donat a provenit de la mamă. Mai rar, de la o soră sau de la o mătușă. Asta are avantajul unei compatibilități din punct de vedere histologic, imunologic etc. Nu este important dacă pacienta donatoare este în pre-menopauză sau în post-menopauză. Au fost obținute transplanturi cu succes și de la femei aflate în post-menopauză la care uterul s-a adaptat perfect după transplant.
Uterul are capacitatea de a se regenera absolut spectaculos în momentul în care primește substratul hormonal și vascularizația normală. Deci, nu este condiția să fie un uter de femeie în pre-menopauză. Ideea e să fie un uter sănătos și aceasta este avantajul unui transplant făcut de la un donator viu pentru că ai cum să pregătești intervenția respectivă cu tot ceea ce înseamnă echipă, cu investigații perfecte, făcute la uterul care va fi donat”, explică dr Emil Căpîlna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...