Multitasking-ul poate părea eficient,...
Deși recunoaște că în ceea ce privește digitalizarea serviciilor, Poșta Română este încă departe de ceea poate să fiea la anvergura pe care o are, Horia Grigorescu, directorul general al Companiei Naționale spune că lucrurile s-au schimbat deja și că în viitor Poșta Română va fi un partener extrem de important pentru populație și pentru instituții ale statului sau private. Planurile sale sunt mari, mai ales că vrea să extindă influența companiei și asupra unor domenii care până acum nu au fost fructificate.
„În ceea ce privește Compania Națională Poșta Română, pentru că mă întrebați despre situația pe care am găsit-o în interiorul companiei, aici sunt două probleme. Pe de-o parte, este într-adevăr situația cu care se confruntă Poșta Română din punct de vedere al digitalizării, dar pe de altă parte și lipsa promovării sau a aducerii la cunoștința oamenilor a modificărilor benefice care au avut loc în Compania Națională. Într-adevăr, suntem departe de locul unde ar trebui să aspirăm să fim, însă în momentul de față putem discuta despre generarea de AWB online inclusiv pe site-ul Poștei Române, vorbim, pentru foarte multe trimiteri pe care le realizăm pentru Compania Națională Poșta Română, de sistemul de Track&Trace, vorbim despre declarațiile vamale care se completează online, vorbim, mai ales în perioada aceasta în care avem această distanțare socială (dată de pandemia COVID-19, n.r.) pe care noi, poate, ca nepoți, ca și copii, nu putem să fim aproape de părinții sau de bunicii noștri, avem inclusiv varianta de mandat, prin intermediul căruia aceiași colegi ai mei care sunt în prima linie în permanență, în perioada de distribuire a pensiilor, pot să furnizeze inclusiv acest serviciu", a explicat Horia Grigorescu, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, la dezbaterea „Digitalizarea României, prioritate zero! Cum schimbă criza coronavirusului modelul de business?", organizată de DC Media Group.
Digitalizarea, trebuie subliniat, spune directorul general, are o dublă valență: pe de-o parte vorbim de modernizare și digitalizare ca interfață pentru utilizator, „iar pe de altă parte trebuie să vorbim despre digitalizarea internă a instituției. (...) pentru că degeaba reușim să facem o alfabetizare digitală a clienților noștri, câtă vreme nu reușim să facem această alfabetizare digitală în interiorul companiei noastre".
Planurile de viitor ale Poștei Române sunt extrem de temerare. În primul rând compania va intra pe piața curieratului. Și e vorba de un anume tip de curierat, care va veni în slujba cetățeanului dintr-un alt punct de vedere.
„Am vorbit despre dorința Poștei Române de a intra în zona curieratului. Vă anunț că în interiorul companiei am generat un nou produs tocmai pentru această perioadă delicată (n.r. marcată de pandemia cu noul coronavirus). Un produs care se numește „Stai acasă Plus". Acesta are o adresabilitate către cel puțin trei paliere în momentul de față. Pe de o parte, ne adresăm instituțiilor publice, primării sau alte instgituții ale statului, care își doresc să vină tocmai în sprijinul cetățenilor de ale căror vieți au grijă în fiecare zi. De aceea punem la dispoziție acest serviciu pentru primării, consilii județene, organizații non-guvernamentale, pentru a putea facilita accesul oamenilor la toate cele necesare în această perioadă delicată. Pe de altă parte, avem niște discuții foarte avansate și în perioada următoare voi reveni către dumneavoastră, în ceea ce privește relațiile cu marii retaileri, pentru a intra inclusiv pe această zonă de distribuire la domiciliu. Iar un al treilea subiect, care îmi e foarte drag, este cel legat de distribuirea de medicamente acasă pentru cei care au nevoie", a explicat Horia Grigorescu.
Directorul, arată, realist, că acestea sunt planuri care se vor dezvolta în timp.
„Poate nu vom ajunge la anvergura proiectului pe care ni-l dorim într-un interval foarte scurt de timp, dar cu siguranță vom încerca să ne ducem cel puțin către zona farmaciilor, pentru a putea să facilităm inclusiv acest serviciu esențial pentru oamenii care au nevoie de medicamente, care au această limitare de a ieși din case în această perioadă", a adăugat Horia Grigorescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Multitasking-ul poate părea eficient,...
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Uite trucul simplu care îți usucă...