Autodiagnosticarea pe internet poate...
"La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătăte îl voi avea ca invitat pe prof dr Daniel Coriu, șeful Clinicii de Hematologie de la Institutul Clinic Fundeni și UMF Carol Davila București, în același timp și președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR).
Discuția o vom face din calitatea domniei sale de hematolog și vom aborda una dintre bolile mai frecvent întâlnite în ultima vreme, care se numește mielom sau plasmocitom.
Abordând această problemă, a mielomului, aș spune că din punct de vedere profesional ea este o boală interesantă, iar pentru cei care au această afecțiune aș vrea să încercăm să spunem ce este mai nou, lucruri care evident au schimbat și viziunea asupra bolii și, aș spune, și prognosticul ei”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Teoretic, plasmocitomul sau mielomul multiplu este de fapt o tumoră malignă a plasmocitelor care se dezvoltă în țesuturile moi sau în oasele scheletului. Formele scheletice au de obicei alte tumori oculte și frecvent diseminează la mielom multiplu în decursul a 5-10 ani. Formele cu afectare a țesuturilor moi apar de obicei în tractul respirator superior, diseminează rar și sunt vindecate prin rezecție. Cele mai multe cazuri produc paraproteinemie.
Emisiunea va fi trasmisă LIVE, luni, 27 iunie, de la ora 11.15 pe canalele de Youtube și paginile de Facebook DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Alimentația echilibrată, bogată în...
Mindfulness, considerat o soluție...