Această vitamină îți protejează...
Retracția gingivală, așa cum îi spune și numele, se referă la o diminuare a acoperirii dinților de către gingii. În urma acestui proces, rădăcina dintelui va fi expusă, iar studiile medicale arată că fenomenul apare mai des după vârsta de 40 de ani.
Principala cauză a retracției gingivale este parodontoza, afecțiune care dă mari bătăi de cap pacienților. În boala parodontală are loc o retracție generalizată a gingiilor, iar pe lângă aceasta sunt afectate și ligamentul parodontal și osul alveolar.
Centrul Medical de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" spune că parodontoza poate duce la pierderea dinților și debutează cu gingivita. Gingivita este cea mai comună cauza a sângerării gingivale și se caracterizează printr-un proces inflamator al gingiilor.
Pe lângă parodontoză, alte cauze ale retracției gingivale sunt igiena orală necorespunzătoare, acumularea de tartru și placă bacteriană, bruxismul (scrâșnitul dinților), probleme de ocluzie dentară, tratamente stomatologice incorecte sau modificările de poziție ale dinților.
Vezi și: De ce sângerează gingiile. Regula de AUR pentru dinți sănătoși
Potrivit Clinicadentalplus, principalele simptome ale retracției gingivale sunt alungirea dinților și dezvăluirea gingiilor. De asemenea, persoanele care suferă de retracție gingivală prezintă o sensibilitate crescută, mai ales atunci când mănâncă alimente calde, reci, dulci sau în timpul periajului dentar.
Mobilitatea dentară crescută este o altă manifestare a retracției gingivale și poate fi însoțită de acumularea plăcii bacteriene sub gingii. Această patologie este inestetică și face pacienții să apeleze la medicul stomatolog, în primul rând, din cauza faptului că nu le place aspectul dinților.
Tratamentul retracțiilor gingivale începe întotdeauna cu o igiena orală corespunzătoare. Aceasta trebuie făcută inițial de medicul stomatolog prin detartraj și periaj și este necesară menținerea ulterioară a acesteia de către pacient prin periajul corect dimineața și seara.
Determinarea cauzei retracției gingivale este următorul pas în vindecare și este stabilită întotdeauna de către medicul stomatolog. Dacă parodontoza a cauzat retracția gingiilor, va fi necesar consultul din partea medicului specialist parodontolog, iar acesta va stabili un protocol de tratament.
Uneori, retracția gingivală necesită intervenție chirurgicală de curățare în profunzime și de eliminare a depozitelor de sub gingii. Toate aceste probleme accentuează importanța vizitei periodice la medicul stomatolog. Aceasta ar trebui făcută la fiecare 6 luni, indiferent dacă apar sau nu simptomele unei afecțiuni. Totodată, consultul de specialitate devine și mai important odată ce apar problemele dentare.
Vezi și: Caria dentară: cauze, simptome și tratament. Zahărul, vinovatul dulce
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...