Prof. Dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului OncoGen, un institut de cercetări medicale alăturat Spitalului Județean Timișoara și șeful Departamentului de Științe Funcționale și al disciplinei de Imunologie de la UMF Victor Babeș, alăturat Spitalului Județean Timișoara, este invitatul emisiunii „Academia de Sănătate", emisiune care va avea două părți.
în Prima parte, „discuția noastră va fi puțin mai largă, legată de medicina timișoreană în general, de realizările ei și în același timp și de planurile de perspectivă. Menționez că domnul profesorul dr Virgil Păunescu a fost ales de curând ca șef al filialei din Timișoara a Academiei de Științe Medicale. În același timp, are multiple alte sarcini pe linie atât de învățământ, cât și de cercetare", a explicat academicianul dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Cei doi specialiști oncologi vor vorbi despre misiunea centrului OncoGen, care este dezvoltarea de metode avansate de diagnostic și terapie a cancerului și a bolilor cronice degenerative cu morbiditate crescută și cu opțiuni terapeutice limitate. Vom afla cum s-a născut acest centru și de unde a pornit ideea de a face un centru de cercetare a cancerului în România?
Trebuie amintit că Prof Dr Virgil Păunescu este și cel care a coordonat echipa din România implicată în proiectul integrat „Adult mesenchymal stem cells engineering for connective tissue disorders. From the bench to the bed side GENOSTEM (LSHB1.1./503161/2003-2006)". Proiectul în cauză a câștigat competiția lansată în cadrul FP6 în 2003, activitatea de cercetare fiind finanțată din fondurile EU. El a reunit 23 de echipe europene de prestigiu în domeniul studiului celulelor stem mezenchimale și al terapiilor celulare în boli ale țesutului conjunctiv și reprezintă unica participare românească în cadrul unui proiect integrat la competiția FP6 pe domeniul „Life Sciences and Health".
La Academia de Sănătate, profesorul va vorbi despre despre preocupările Clinicii OncoGen și va arăta și care este importanța cercetării, „în general, pentru Universitate, pentru un spital universitar și faptul că promovarea în ierarhia universitară se face în primul rând pe baza acestei activități, evaluarea universităților", a arătat acad dr Irinel Popescu.
Emisiunea va fi transmisă, de la ora 11.00, simultan de DC News și DC Medical, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube, iar ulterior va putea fi urmărită și aici.
În contextul stresului creat de...
Un nou studiu sugerează că o mulțime...
Diabetul de tip 2 este cercetat de...
Nutriționiștii ne recomandă ca...
Așa arată coronavirusul în prima...
Sunt noi condiții de intrare în...
Peste 36.400 de persoane s-au...
După ce sa dovedit că zahărul poate...
ACIDUM FOLICUM - prospect. Acţiune:...
Oricine adoră sucul de fructe...
Primul caz de gripă din acest sezon a...
Toate persoanele care au primit prima...
DESOGESTRELUM - prospect....
Secretarul de Stat în MAI a precizat...
Alexandru Rafila, reprezentantul...
DCMedical este de astăzi, 22...
Vineri, 22 ianuarie, Comitetul...
Dr. Denisa Zaharia, medic ortodont,...
Șeful Departamentului pentru Situații...
DC Medical vă prezintă cele mai...
Să fim realiști: majoritatea dintre...
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat...
Raed Arafat a făcut declarații,...
Comitetul Municipiului București...
Comitetul Municipiului București...
Două noi cazuri de infectare cu...
Încă două cazuri cu tulpină...
Vlad Voiculescu, ministru al...
Un profesor de la Universitatea din...
Cercetători americani au descoperit...
Dezinfectantul pentru mâini pe bază...
Ce presupune acest medicament...
Emilian Popovici, medic epidemiolog,...
Comitetul Naţional de Coordonare a...
Care sunt şansele redeschiderii...
Autoritățile au anunțat vineri, 22...
Ministerul Sănătății precizează că...
Joe Biden vrea ca 100 de milioane de...