Trei factori de risc majori duc la...
Apneea de somn are două aspecte, spune Prof. dr. Codruț Sarafoleanu. Un aspect anecdotic – pacientul sforăie – „care este strict o problemă de confort de cuplu, pe seama căruia s-au făcut nenumărate glume, dar s-au făcut și descrieri literare".
Al doilea aspect, însă, este legat de partea strict medicală, „cu implicații foarte importante asupra aparatului cardiovascular, asupra oxigenării sângelui și asupra funcționării sistemului nervos central".
În esență, „apneea de somn trebuie să implice un obstacol pe calea respiratorie, iar pacientul, dincolo de sforăit, are opriri frecvente ale respirației în timpul somnului, mai lungi sau mai scurte, cu desaturări ale oxigenului la nivelul sângelui, deci cu suferințe organice multiple. Sunt situații foarte grave, s-au descris inclusiv morți subite din cauza apneei de somn", a explicat Prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
Când vine vorba de persoana care face apnee de somn, specialistul, care este șeful clinicii ORL de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, cadru universitar și șeful Disciplinei ORL II la Facultatea de Medicină Dentară de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila din Capitală, spune că aceasta are trăsături distincte clare.
„În general este un pacient supraponderal, ca să nu spun obez, iubitor de viață, care consumă alimente și poate și alcool seara, motiv pentru care toate aceste tulburări respiratorii în somn i se accentuează".
Diagnosticul este foarte bine definit. Practic – arată Prof. dr. Codruț Sarafoleanu – un pacient suspect de apnee de somn, face trei controale medicale și două investigații de specialitate.
„Este nevoie de un examen ORL, de un examen pneumologic și unul neurologic, din punct de vedere clinic. Apoi, există endoscopia de somn, un somn indus medicamentos, pentru că în somnul natural nu se poate face endoscopie ORL datorită disconfortului și a duratei foarte mari în care ar fi trebuit să așteptăm ca pacientul să adoarmă și să ținem un fibroscop în calea respiratorie. Se face un somn indus cu anumite substanțe anestezice, și se urmărește colapsul căilor respiratorii, pentru că aceasta este esența apneei de somn. Al doilea examen obiectiv care ne permite cuantificarea gradului de apneei de somn este polisomnografia. Este un examen complex, care se face de obicei într-un laborator de somn, și în care noi înregistrăm toți parametrii de care am vorbit anterior, inclusiv microtreziri, inclusiv mișcări ale membrelor, ale globilor oculari și calitatea somnului. De asemenea, o electroencefalogramă", a detaliat acesta.
În esență, a arătat specialistul, cu aceste două examene făcute „putem ști exact dacă apneea este obstructivă sau este o apnee de tip central, care intră în sarcina colegilor neurologi, și putem să propunem pacientului un plan terapeutic".
Planul terapeutic implică în general scăderea ponderală. Dar nu e așa de ușor precum pare, spune Prof. dr. Codruț Sarafoleanu. „E foarte greu de obținut la unii pacienți care ajung și la chirurgie bariatrică din motive lesne de înțeles, că nu pot ține regim, și atunci un pacient obez va sforăi și va avea apnee de somn".
Tratamentul, însă, poate presupune și mai multe tipuri de intervenții chirurgicale sau folosirea, pentru tot restul vieții, a unui anume aparat.
Despre ce este vorba, afli din video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Acestea sunt cele mai importante...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...