Prof dr Radu Deac, despre AngioNET: este cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale din 1935

Prof. dr. Radu Deac Foto: DC Medical
EXCLUSIV
Prof Dr Radu Deac a prezentat, la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, AngioNET, proiectul prin care au fost dotate 17 centre din țară cu angiografe. 

Prof. dr. Radu Deac, directorul proiectului AngioNET al Academiei de Științe Medicale, a vorbit în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, despre proiectul în valoare de 25 de milioane de euro finanțat prin fonduri europene, care a dotat 17 spitale din țară cu angiografe.

AngioNET este, practic, cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale, iar obiectivul său principal este acela de a schimba tratamentul și atitudinea terapeutică în două capitole mari de patologie.

Prof. dr. Radu Deac a subliniat că acesta „este cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale din 1935 încoace. Din punct de vedere al cercetării și al volumului investiției financiare, se pare că este cel mai mare și ne place să credem că obiectivul principal este acela de a schimba paradigma diagnosticului și tratamentului și atitudinii tereapeutice la două capitole mari de patologie: patologia cardiovasculară și patologia oncologică, care sunt responsabile de cea mai mare morbiditate - deci îmbolnăviri - și mortalitate din întreaga patologie”, a spus el. 

El a mai vorbit despre importanța muncii în echipă, arătând că „un singur specialist, oricât ar fi el de instruit, de specialist în această problemă, totuși nu poate de unul singur să decidă în siguranță atât diagnosticul, cât și atitudinea terapeutică”.

Academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii, a completat că „specialiștii s-au împărțit pe mai multe segmente, ca atare deciziile în probleme complexe cum sunt cele ale bolilor cardiovasculare sau ale cancerului se iau în astfel de echipe multidisciplinare, în care fie care este specialist în domeniul lui și numai toți la un loc pot să rezolve pacientul.” 

Asistență medicală îmbunătățită 

Proiectul finanțat din fonduri europene este, de fapt, o rețea ce are la bază o infrastructură de tehnologie a informației, a mai arătat invitatul în emisiune. Potrivit acestuia, fondurile au fost accesate pe componenta de cercetare, scopul proiectului vizând „asistența medicală, îmbunătățirea calității asistenței medicale a populației în două domenii extrem de sensibile, acela al bolilor cardiovasculare, inclusiv componenta neurologică – a bolilor neurovasculare și a cancerului.”

„Pe lângă mecanismele necesare de admitere, de selecție a proiectului, care nu a fost simplă, a doua etapă a fost repartizarea acestora în teritoriu și descrierea metodei prin care am dorit această cercetare și a treia etapă a fost de fapt etapa propriu zisă de cercetare, în care trebuie să recunosc, că am avut emoții pentru că aici personalitățile medicale care au participat și au condus echipele - mă așteptam la o oarecare diversitate de opinii care ar fi putut să încetinească proiectul”, a mai menționat invitatul.

Angiografia este un test de imagistică ce utilizează raze X pentru a vizualiza vasele de sânge ale organismului. Cu ajutorul radiografiilor furnizate de angiograf sunt investigate artere sau vene îngustate, blocate sau mărite ori malformații în diferite părți ale corpului. De asemenea, ajută la tratarea unor tumori prin blocarea aportului de sânge ori la recoltarea probelor de sânge în scopul determinării unui diagnostic.

 Cum ajută exact această rețea de angiografe medicii în diagnosticarea și tratamentul pacienților, aflați din video:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel