LIVE Prof dr Cristian Vlădescu: Sănătatea în România, date din Raportul OMS. Academia de Sănătate

Prof dr Cristian Vlădescu. Foto: DC Medical
  LIVE
Prof dr Cristian Vlădescu, invitat luni, 21 octombrie, la emisiunea Academia de Sănătate, va detalia Raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care scoate la iveală detalii importante despre problemele sistemului de Sănătate, în România. Emisiunea, din care luni vă prezentăm prima parte, va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical.

Prof dr Cristian Vlădescu este directorul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar iar în calitatea sa de expert în managementul sistemului sanitar, vine la Academia de Sănătate, luni, 21 octombrie, pentru a explica datele legate de România din Raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), recent publicat.

„Vom discuta pe marginea ultimului raport al Organizației Mondiale a Sănătății intitulat „O viață sănătoasă și prosperă pentru toți", care pleacă de la principiul că sănătatea trebuie să fie echitabilă și echitabil distribuită întregii populații, și arată, de fapt, în tot cuprinsul ei, că până una-alta, nu e chiar așa. Evident că acesta este un lucru pozitiv, că dorim să o facem echitabilă, identificând factorii care în momentul de față încă o mențin în care nu este foarte echitabilă", a arătat academician dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.

În această primă parte a emisiunii, care va fi difuzată de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, cei doi experți vor arăta care e starea reală de sănătate a națiunii, cât de săracă este Sănătatea românească, la ce au și la ce nu acces pacienții români.

Academicianul dr Irinel Popescu și invitatul său, Prof dr Cristian Vlădescu, vor vorbi și despre perspectivele economice ale țării și ale românilor și cum se reflectă ele asupra stării de sănătate.

„Vreau să discutăm împreună conținutul acestui raport care mi se pare foarte important, pentru că venind din medicina practică, clinică, e foarte frustrant, în primul rând pentru pacient, dar și pentru corpul medical, să știi că astăzi ai la dispoziție foarte multe mijloace moderne, evident unele mult mai eficiente, și mai sofisticate în același timp, din păcate și mai scumpe în același timp, le ai la dispoziție dar nu le poți folosi cu succes la unii pacienți care chiar ar avea nevoie", a continuat explicațiile academician dr Irinel Popescu .

Această primă parte a emisiunii poate fi urmărită aici.

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel