"Omul, VÂRFUL creației lui Dumnezeu". Miron Bogdan, despre legătura dintre religie și știință: BOALA, un atac al dezordinei

Omul, varful creatiei lui Dumnezeu - Foto: Pexels @Павел Сорокин
EXCLUSIV
Miron Bogdan, Prof. univ. de Pneumologie la Universitatea de Medicină „Carol Davila” București, medic primar Medicină Internă și Pneumologie, a vorbit despre compatibilitatea dintre religie și știință. 

"Eu aș spune nu numai să nu există incompatibilitate, dar aș spune că există complementaritate. De fapt, una dintre modurile în care, în actul credinței, ne apropiem de Dumnezeu, ne apropiem de creator, este prim contemplarea creației, iar omul este vârful creației lui Dumnezeu. În textul facerii există o citație extraordinară care spune: l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa.

În ceea ce privește chipul, el e definit prin două elemente: prin raționalitate. Dar în spatele raționalității, în mod plasat supra-rațional, există spiritualitate, există natura spirituală a omului.

Există mai multe nivele de cunoaștere, există un nivel care este pur material, dar există și un nivel care este supra-înțelegător, care presupune... în limbajul comun îi spunem intuiție, dar în limbajul duhovnicesc i se spune viziune. Este acolo unde intelectul se dă peste cap și capătă o dimensiune vizionară, o dimensiune integrativă care adună minunea care se cheamă creațiunea și în capul minunii creațiunii, minunea care este omul", a spus prof. Miron Bogdan, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate. 

"Unul dintre lucrurile cele mai flagrante atunci când studiezi viața și studiezi omul este armonia"

 

"Aș vrea să spun că am putea să atacăm problema bolii de pe o platformă care este inteligibilă chiar și pentru non-religioși. Aș spune că unul dintre lucrurile cele mai flagrante atunci când studiezi viața și studiezi omul este armonia. Este un nivel care este intangibil din punct de vedere al vreunei analize. Reamintesc că gândirea analitică este cea care desparte tot ceea ce studiază în părticele, analiză. De fapt, lucrul cel mai tulburător atunci când ești în față cu viața este sinteza, este întregul care la om este paradigmatic, are exemplaritate.

Iar boala este un atac al dezordinei, al dizarmoniei, în termeni de fizică vorbim despre ordine și dezordine care se mai cheamă entropie.

Deci este un asalt al entropiei asupra ordinii cu care a fost creat omul. Această dezordine a bolii găsește mai multe soluții, unele soluții sunt prin abord medical, prin medicamente, prin gesturi care încearcă să restituie echilibrul, alteori este necesar cuvântul, adică comunicarea interumană, alteori cuvântul trebuie să se asocieze cu intervenția de celelalte feluri medicale și în final există intervenția disciplinelor chirurgicale, care sancționează invaziile drastice ale entropiei și îndepărtează răul din rădăcina lui și-l scoate din organism.

Toate aceste sunt subîntinse între relația dintre omul pacient și omul medic, de orice fel ar fi el. În limbaj creștin ortodox, când vorbim despre om ca să-l definim la rădăcina cea mai adâncă care este rădăcina sa spirituală, vorbim de o persoană.

Deci omul care suferă are drept interlocutor omul medic care caută soluția pentru a curma suferința", a mai spus el. 

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel