Infecția cu COVID-19, posibil fatală la pacienții cu cancer. Dr Tănase, explicații

Covid-19. Foto: Pixabay
EXCLUSIV
Dr. Bogdan Tănase, medic primar chirurg de chirurgie toracică și chirurgie generală, director medical al Institutului Oncologic București, a vorbit despre tratamentul pacienților cu cancer în pandemie, la emisiunea Academia de Sănătate.

Dr. Bogdan Tănase, medic primar chirurg de chirurgie toracică și chirurgie generală, director medical al Institutului Oncologic București,  a fost invitatul emisiunii Academia de Sănătate, transmisă de DC Medical și moderată de prof. dr. acad. Irinel Popescu.

Subiectul dezbătut de cei doi medici a fost unul foarte sensibil sensibil în această perioadă, și anume tratamentul pacienților cu cancer în pandemie. Potrivit medicului, cancerul este o boală care, lăsată netratată, are „evoluția uniform fatală”.

Deși în perioada pandemiei, multe unități medicale de profil și-au închis porțile, Institutul Oncologic București a rămas deschis și a preluat o mare parte din pacienții care deja se aflau în tratament și unitățile medicale unde se tratau au fost închise.

„Institutul nostru este o instituție care se adresează în primul rând tratamentului bolnavilor deja diagnosticați cu cancer, și cu investigațiile mai mult sau mai puțin complete.

De la începutul pandemiei trebuie spus că Institutul Oncologic nu și-a închis porțile către bolnavii cu cancer ci, dimpotrivă, și le-a deschis și mai mult, din cauză că multe alte centre, private sau de stat s-au închis, pur și simplu nu au mai oferit ajutor pacienților cu cancere, din care  unii erau deja în tratament, cu scheme deja începute, iar acești pacienți au trebuit preluați de cineva. Noi am făcut acest demers și am preluat foarte mulți pacienți ceea ce a pus o mare greutate asupra noastră”, a precizat medicul Bogdan Tănase.

Potrivit lui, fiecare pacient a fost testat înainte de fiecare cură de tratament, pentru a evita îmbolnăvirea altor pacienți, oricum sensibili. Medicul mai spune că suprapunerea infecției cu COVID-19 peste afecțiunea oncologică poate fi fatală și explică și de ce: 

„De la început s-a pus problema că trebuie să facem cumva să vedem ce se întâmplă, care este statusul acestor pacienți din punctul de vedere al infecției cu COVID-19 și, pe lângă alte institute și alte organisme de profil, am cerut ministerului ca acești pacienți să fie testați înainte de fiecare cură. De ce am făcut acest lucru? Oricum nu se știu foarte multe despre acest virus, dar cea ce se știe deja este că tratamentele oncologice nu sunt compatibile cu infecții coexistente. Și atunci, un pacient care este infectat cu o bacterie sau un virus, nu poate face un tratament oncologic, care prin definiție este un tratament agresiv, deoarece acest tratament va scădea imunitatea acelui pacient și o potențială infecție va avea o evoluție mai gravă, chiar de multe ori fatală. Și atunci nu putem să ne asumăm responsabilitatea să facem tratamentul unor pacienți despre care știam că sunt infectați și mai mult, nu puteam să ne asumăm responsabilitatea să introducem în această populație de pacienți oncologici, oricum imunodeprimați, niște pacienți care ar fi fost infectați și rezultând, astfel, un focar de infecție cu coronavirus”, a explicat el.

Respectând această regulă autoimpusă, rata de infectare la Institutul Oncologic a fost foarte mică, mai spune medicul. 

„Politica noastră de la început a fost să testăm fiecare pacient care beneficiază de tratament oncologic, atât pe cei care făceau chimioterapie, pe cei are făceau radioterapie, cei cu o anumită schemă și pe cei care sufereau intervenții chirurgicale. Ținându-ne de această politică, eu pot să spun că rata infecției în rândul pacienților oncologici s-a menținut destul de mică. Aș aprecia ca fiind sub 4 la mie, iar în instituția noastră nu au fost până acum focare. Poate am fost norocoși din punctul ăsta de vedere, și din cauză că pacienții au înțeles foarte bine ce au de făcut. Mulți pacienți, 99% dintre ei, poartă masa de protecție, majoritatea urmează recomandările care au fost făcute, de izolare, de distanțare și așa mai departe. Cei care au fost diagnosticați infectați sunt cei care, de multe ori, luaseră infecția din altă parte, iar cazuri de pacienți infectați  în spital au fost extrem de puține.”

Mai multe detalii vedeți în materialul video atașat

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel