Alimentația în sezonul rece poate fi...
Invitată la emisiunea Academia de Sănătate, prof Dr Ileana Constantinescu, medic primar virusologie – imunologie, medic șef Laborator, șeful Centrului de Imunogenetica și Virusologie Institutul Clinic Fundeni și coordonator Program Transplant, a explicat pe înțelesul tuturor ce tipuri de teste se folosesc în depistarea COVID-19.
”Toate (n. r. testele) durează, astfel încât, din momentul în care pui în lucru un număr de 70 de probe, mai devreme de 5 ore nu avem cum să avem rezultatul. Aceste cicluri de amplificare durează foarte mult. Testul rapid are același format, numai că, pe măsură ce apare ținta, imediat intră la amplificat. Are un turn over al acestei amplificări formidabil de mare, astfel încât nu mai este nevoie să așteptăm aceste 5-6 ore. Este fiabil, este un test robust", a detaliat medicul Ileana Constantinescu, la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu.
Potrivit acesteia, în procedura de identificare a infecției COVID-19 ”este acest ultim test pe care noi îl folosim ca test de confirmare, care are posibilitatea de a lucra patru probe, în 45 de minute. Celelalte probe, din păcate, se lucrează în 5-6 ore, pentru că durează extracția. Avem, în cadrul extracției și procedeul de revers transcriere, lucrăm cu un virus ARN, și după ce avem extracția cu revers transcriere, începe amplificarea”, adaugă specialista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...