Zgomotul alimentar, o preocupare...
La început veți observa furnicături sau amorțeală în degetele, care apar și dispar. De-a lungul timpului senzațiile s-ar putea să se înrăutățească, să dureze mai mult sau chiar să vă trezească noaptea. În cele din urmă, durerea și amorțeala ar putea chiar să facă dificilă prinderea unor lucruri cum ar fi o furculiță, un pix sau alte obiecte.
Dacă aveți aceste simptome, ar putea fi vorba de sindromul de tunel carpian, care apare atunci când nervul median - care coboară pe brațul dumneavoastră și în mână - este comprimat de un ligament care traversează peste el, atunci cân traversează spațiul îngust în încheietura mâinii, cunoscută sub denumirea de tunel carpian.
„Sindromul de tunel carpian are simptome clasice, care includ amorțeală și furnicături la degetul mare, degetul arătător, degetul mijlociu și jumătate din degetul inelar", spune dr. Tamara Rozental, profesor asociat de chirurgie ortopedică la Școala Medicală Harvard și șef al departamentului de chirurgie a mâinii și a extremităților superioare la Centrul Medical Beth Israel Deaconess.
Degetul mic nu este de obicei afectat, deoarece un alt nerv îl acoperă.
Femeile tind să fie mai predispuse la sindromul de tunel carpian din cauza factorilor de risc, cum ar fi sarcina, care sunt specifice sexului lor. Alți factori de risc includ:
- Diabetul,
- Chisturi care blochează pasajul tunelului carpian,
- Consumul de alcool,
- Faptul că pacientul este supraponderal sau obez,
- Boli ale tiroidei,
- Artrita.
Se credea că activitățile repetitive, cum ar fi tastarea la calculator, ar putea provoca sindromul de tunel carpian, dar cercetări recente au descoperit că de fapt nu aceasta ar fi cauza principală, spune dr. Rozental. Cu toate acestea, utilizarea regulată a echipamentului greu sau care vibrează, vă poate predispune la această afecțiune.
Medicul dvs. poate diagnostica, de obicei, sindromul de tunel carpian pe baza simptomelor și a constatărilor de la examenul fizic. Dar, în unele cazuri, este posibil să aveți nevoie de teste suplimentare pentru a vă asigura că aceste simptome nu sunt cauzate de o altă afecțiune, cum ar fi artrita, un nerv afectat în gât sau neuropatia (un tip de leziune nervoasă care poate fi o complicație a diabetului sau a altor condiții), spune dr. Rozental.
Unul dintre testele utilizate pentru a confirma sindromul de tunel carpian, un studiu de conducere a nervului și o electromiogramă (EMG), utilizează un semnal electric pentru a determina cât de bine funcționează nervul. Un alt test utilizează ultrasunete, fiind mai puțin invaziv decât un EMG, dar necesită un tehnician experimentat și nu este la fel de disponibil pe scară largă.
Pentru cazuri ușoare de sindrom de tunel carpian, odihnirea mâinii și purtarea unor atele pe timp de noapte ar putea fi tot ce este necesar pentru ameliorarea simptomelor.
Simptomele sindromului de tunel carpian se manifestă adesea noaptea, trezind oamenii și făcându-i să se agite sau să-și miște mâna până când amorțeala trece și se simt mai bine, spune dr. Rozental. Medicamentele, cum ar fi aspirina și ibuprofenul, nu sunt un remediu, ci pot ajuta doar la ameliorarea durerii, fără a rezolva însă cauza. Medicul dvs. poate dori, de asemenea, să încercați injecții cu steroizi pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor.
Dacă aceste tratamente ale sindromului tunelului carpian nu sunt eficiente, poate fi luată în considerare intervenția chirurgicală pentru eliberarea ligamentului care pune presiune asupra nervului median.
„Greșeala pe care o fac adesea oamenii este că așteaptă prea mult timp pentru a face o intervenție chirurgicală", spune dr. Rozental. „La mine ajung pacienți care spun că amorțeala lor s-a înrăutățit treptat, și că acum mâna lor este complet amorțită și că e așa de un an". Dacă nervul este comprimat mult tip, atrofia musculară și deteriorarea nervului devin permanente, spune specialistul.
Deci, dacă simptomele sindromului de tunel carpian nu răspund la alte tratamente, luați măsuri rapide.
Operația durează 10 minute sub un anestezie locală. Dacă nu faceți aveți un job care implică muncă manuală, puteți să vă reîntoarceți de obicei rapid la activități normale, spune dr. Rozental.
„Spun pacienților mei de fiecare dată că eliberarea unui tunel carpian făcută la momentul potrivit pe diagnosticul corect este foarte reușită", conchide ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...