Sf. Apostol Andrei, între ocrotitorul României și superstiții. Radu Leca: Fricile nu ne lasă să evoluăm. Au un impact major

sfantul andrei - FOTO: Freepik@Aliza Naz
EXCLUSIV
În noaptea de Sfântul Andrei, când tradițiile și superstițiile se împletesc, impactul lor asupra psihicului uman nu poate fi trecut cu vederea. Psiihologii ne explică ce spun superstițiile despre noi.

Pe 30 noiembrie, românii sărbătoresc Sfântul Andrei, ocrotitorul țării și al celor care trăiesc în apropierea granițelor. Această dată are o semnificație aparte, fiind și ultima zi de toamnă din an, un moment de răscruce între două anotimpuri. În tradiția populară, noaptea de Sfântul Andrei este considerată una plină de mistere și semne, fiind învăluită de superstiții adânc înrădăcinate în cultura românească.

Se spune că în această noapte, granițele între lumea celor vii și cea a celor morți se subțiază, iar forțele nevăzute sunt mai active ca niciodată. De aceea, mulți români respectă ritualuri străvechi pentru a se proteja de spirite rele și pentru a atrage norocul în anul care va urma.

De la protecția față de lupi și până la tradițiile de fericire în dragoste, Sfântul Andrei rămâne o figură învăluită în tradiție, dar și în neliniște, o noapte în care, după cum spun bătrânii, "se întâmplă lucruri tainice", iar lumea pare să stea în echilibru între realitate și mit.

Ce spun superstițiile despre tine

Psihologul Radu Leca a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, că aceste superstiții reprezintă structura de nesiguranță transgenerațională a poporului român.

Superstițiile, acele credințe adânc înrădăcinate în tradiția românească, nu sunt doar simple obiceiuri sau tradiții, ci o reflecție a fricilor și anxietăților transmise din generație în generație. 

"Superstițiile reprezintă structura de nesiguranță transgenerațională a poporului român, din momentul realizării lui, până în prezent. Totalitatea superstițiilor a fost inaugurată cu tot ceea ce a însemnat trecerea de la poporul dac, în frunte cu Zamolxis, până la ajungerea sub dominație romană, sub dominație otomană, austro-ungară, ulterior sub influențe franceze și germane. 

Avem de-a face cu o formă de amintiri concrete ce au legătură cu fricile bunicilor și străbunicilor noștri, în conformitate cu care, astăzi, poporul român reprezentativ pe parte de frici și superstiții la nivel de Europa de Est, se clasează pe locul 1",  a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.

Superstițiile - FOTO: Freepik@stockgiu

De ce nu putem scăpa de fricile transgeneraționale

Superstițiile românilor, moștenite din adâncurile istoriei, sunt o povară grea, o rețea invizibilă de frici transmise din generație în generație. Într-o lume modernă, unde rațiunea și progresul sunt la îndemână, aceste frici ancestrale rămân adânc înrădăcinate, ținându-ne pe loc și influențând fiecare pas al evoluției noastre emoționale. Cum reușim să eliberăm sufletele dintr-o capcană care nu se vede, dar care ne definesc destinul?

"Fricile transgeneraționale nu pot fi anulate. Se multiplică de la o generație la alta și ne strică orice formă și dorință de evoluție emoțională. Pot fi stinse prin terapie de lungă durată și costisitoare, dar nu sunt văzute ca fiind periculoase și atunci, românii nu fac terapie pentru a-și anula aceste frici", a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.

Superstițiile, impact psihologic

Impactul psihologic al superstițiilor este semnificativ. Superstițiile, departe de a fi doar o relicvă a trecutului, continuă să joace un rol esențial în viața românilor, modelând nu doar comportamentele, ci și percepțiile despre lume și viață. Fricile transmise din generație în generație sunt o adevărată povară emoțională,

"Din punct de vedere emoțional, aceste frici nu ne lasă să evoluăm. Au un impact major și negativ asupra vieții noastre", a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

antibioticele - FOTO: Freepik@toonsteb
EXCLUSIV
Antibioticele, prezente în alimente. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Aduc un aport nedorit în organism
OMS aprobă pentru prima dată testul pentru tuberculoză

Crossuri externe

pixel