Trei factori de risc majori duc la...
Invitat la emisiunea Academia de Sănătate de săptămâna trecută, moderată de acad. Prof.dr. Irinel Popescu, reputatul chirurg plastician a vorbit despre ce presupune un centru dotat pentru arsuri de mare gravitate la copii și la adulți, ce dotări și resurse sunt necesare.
,,Intervenția în arsură este mai mult decât un transplant sau o replantare de membru, pentru că i se scoate toată pielea pacientului și e acoperită cu altă piele temporar. În cazul unei arsuri de 60-80% din suprafața corpului se poate micșora suprafața arsă, dar trebuie să se facă cât se poate de repede. În țările extrem de dezvoltate cum ar fi America 100% din suprafața arsă se excizează în 24 de ore. Sigur că noi suntem departe de performanța aceasta și nu pentru că nu am putea, ci pentru că echipele de acolo sunt mult mai complexe, acoperă fiecare necesitate a copilului respectiv și ca atare le dă o certitudine de-a putea depăși acel moment”, a declarat în exclusivitate pentru DC Medical acad.prof.dr. Mircea Dan Enescu.
Centrele care tratează marii arși sunt niște unități de sine stătătoare în cadrul unor complexe unde pot să acceseze multe specialități, unde poate exista toată acea abordare multidisciplinară necesară unui bolnav ars. Potrivit chirurgului plastician pediatru în aceste centre trebuie să existe câteva paturi, 4-6 maximum 10 pentru arși grav și în care fiecare pat să aibă câte o boxă, un spațiu foarte mare unde să se poată face toate operațiille de la început până la sfârșit.
,,Situația noastră actuală este cu mult sub cea din momentul Colectivului, de acum 3 ani. Asta pentru că atunci credeam că avem un centru, cel de la Spitalul de Arși de Grivița. Credeam că avem un centru la Spitalul Bagdasar unde se mai tratau arsuri și poate că și la Spitalul de Urgență unde în clipa aceea începuse să funcționeze, își doreau să înceapă să își formeze echipa respectivă. După Colectiv s-a demonstrat că aceste unități au fost neîncăpătoare. Expertiza doctorilor sunt sigură că era foarte bună, însă dotarea și spațiul vital al fiecărui pat în parte era cu mult depășit. Într-o secție de terapie de 6-10 paturi maxim erau 25. Concentrația bacteriană la tot ce se putea întâmpla acolo, posibilitățile de-a avea fiecare mișcare aseptică în parte, cred că au fost departe de standarde”, a spus medicul referindu-se la momentul incendiului de la clubul Colectiv.
În momentul de față România are 10 paturi pentru copiii arși la spitalul Grigore Alexandrescu, vreo 5-6 paturi la Spitalul de urgență, 5-6 paturi la Spitalul de Arsuri, de la Grivița și 1-2-paturi la spitalul Bagdasar.
,,Pot fi tratați 12 adulți arși grav, plus 10 de copii. Spitalul de Arși are marele dezavantaj că nu este un spital mulidisciplinar și nu poate trata decât arsura ca atare. Gândiți-vă că peste arsură pacientul poate avea o traumă craniocerebrală, o fractură, sunt tot felul de complicații, face ulcer de stres, necesită intervenții chirurgicale rapide, o grămadă de lucruri care necesită multe secții, multe specialități. Suntem destul de departe de cele mai elementare standarde”,a declarat academicianul.
În clipa de față, spitalul de copii Grigore Alexandrescu din capitală are un centru dedicat arșilor, este mediu ca și circuite, mediu ca și dotare, însă înalt din punct de vedere al expertizei personalului.
,,Avem o echipă formată din 12 chirurgi, 50 de asistente medicale și chiar putem să asigurăm tratament de cea mai bună calitate unei arsuri extensive. Nu am depășit recunosc 85-90% din suprafața corpului, pe acestea le salvăm. Arsuri peste 90% și 100% din suprafața corpului sunt discutabile și mulți dintre ei mor. În afară de centru în clipa aceasta după cum știți la Grigore Alexandrescu va fi făcut un centru performant, în care sper să ne mutăm peste 3-5 ani. Aparatura respectivă probabil că o să ne vină mult mai repede, în mai-iulie anul viitor. Deci, vom putea practic să abordăm din acest punct de vedere tratamentul mult mai apropiat de standardele internaționale maxime”, a precizat chirurgul plastician Enescu.
Fiind singurul centru de acest gen din țară, mai există doar o secție de chirurgie plastică la Brașov care tratează arsuri grave, vin din toată țara numai cazurile grave. Conform academicianului, sunt în jur de 500 în fiecare an, un număr foarte mare.
,,Dacă sunt accidente colective putem să ne organizăm astfel încât să facem față, nu la foarte multe cazuri. Peste ce avem noi, poate încă 5-6 cazuri grave mai putem prelua. Niciodată nu avem 10 pacienți arși gravi, dar 5-6 avem în permanență, și vorbim de cazuri în care arsurile sunt pe 60-97%din suprafața corpului”, a spus invitatul emisiunii Academia de Sănătate.
Renumitul chirurg plastician a spus că în 5 ani de acum încolo ne putem aștepta să avem centre performante în care să se trateze marile arsuri.
,,Acum singura șansă a unui pacient ars grav adult e să meargă în străinătate”, o spune chiar vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România, care a susține că potrivit protocolului Ministerului Sănătății, s-a optat în principal pentru Spitalul Militar din Bruxelles, o unitate cu totul specială care are de la bancă de piele, cultură de keratinocite, absolut orice este nevoie. Conform protocolului o comisie și medicul curant pot să decidă unde se poate trata și care este suprafața și complexitatea de la care să se poată duce în străinătate și care este locul din străinătate. Copiii nu-i trimitem la Bruxelles, numai adulții. Noi la Spitalul Grigore Alexandrescu avem posiblitatea să tratăm copiii. Pentru ei, problema este asigurată, facem la spitalul nostru”, a precizat acad.prof.dr. Mircea Dan Enescu.
Întreg materialul video îl puteți urmări aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Acestea sunt cele mai importante...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...