Osteoatrita, recomandări: o oră de mers pe jos

Greutate sub control
Osteoatrita. O singură oră de mers pe jos, o dată pe săptămână, poate ajuta vârstnicii cu osteoartrită să rămână mobili fizic și să-și poată desfășura activitățile zilnice, susține un studiu.

Un studiu al cercetătorilor de la Școala de Medicină Feinberg din cadrul Universității Northwestern din Chicago a analizat efectele activității fizice asupra dizabilității produse de osteoartrita genunchiului. Concluzia: doar o oră pe săptămână de mers pe jos are efecte benefice pentru seriori - îi ajută să rămână sănătoși, mobili și capabili fizic, arată medicalnewstoday.com.

Osteoatrita afectează 10-13% dintre persoanele de 60 de ani și peste

Osteoartrita - cea mai frecventă formă de artrită la persoanele vârstnice din SUA - genunchiului afectează, în special, 10-13% dintre persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste. Tratamentul constă, de regulă, în analgezice sau în chirurgia genunchiului, depinde cât de avansată este boala.

Dorothy Dunlop, profesor de Medicină Preventivă la Universitatea Northwestern, autorul principal al cercetării, și echipa sa au verificat date de la peste 1.500 de adulți, strânse ca urmare a unui studiu național despre această afecțiune. Au folosit accelerometre ca să monitorizeze activitatea fizică a participanților si să le urmărească clinic 4 ani.

Deși subiecții cu osteoatrită acuzau dureri, dureri și rigiditate la extremitățile inferioare, niciunul nu avea vreo dizbailitate la începutul studiului. Au vrut să vadă ce fel de activitate fizică ar ajuta oamenii cu osteoatrită să nu aibă dizabilități.

Efectul unei ore pe săptămână de mers pe jos

Cercetarea a demonstrat că oră săptămânală de activitate fizică moderată până la intensă a ajutat subiecții să mențină nivelurile standard de capacitate fizică.

Cei care au făcut mișcare, o oră săptămânal, nu au avut, de exemplu, probleme în îndeplinirea sarcinilor zilnice cum ar fi îmbrăcarea, îmbăierea, mersul pe jos în cameră sau trecerea străzii rapid și în siguranță.

Acea oră săptămânală a redus riscul de dizabilități legate de mobilitate cu 85% și cel al handicapului zilnic, dar aproape 45%, precizează medicalnewstoday.com.

24% dintre vârstnicii care nu au mers pe jos o oră pe săptămână. Concluzia studiului în ce îi privește: nu au putut traversa strada înainte de schimbarea semaforului; 23% au spus că au avut probleme în efectuarea activităților obișnuite dimineața.

„O oră pe săptămână reprezintă o piatră de temelie pentru persoanele care sunt în prezent inactive. (...) Acest prag minim poate motiva adulții în vârstă inactivi să își înceapă drumul spre un stil de viață fizic activ, cu o gamă largă de beneficii pentru sănătate promovate de activitatea fizică", susține autoarea studiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel