Multitasking-ul poate părea eficient,...
Vezi și: Studiu Oxford: Paracetamolul, noua terapie pentru migrene
Legătura dintre tiroidă și sănătatea cardiovasculară poate fi mai strânsă decât ne-am imagina. În timp ce hormonii tiroidieni își joacă rolul esențial în metabolism, un simplu dezechilibru hormonal poate transforma colesterolul dintr-un aliat al sănătății într-un inamic al inimii.
Hormonii tiroidieni joacă un rol esențial în funcționarea metabolismului, influențând în mod direct nivelurile de colesterol din organism. Studiile recente subliniază legătura strânsă dintre tiroidă și sănătatea cardiovasculară, evidențiind impactul hipotiroidismului asupra riscurilor de boală cardiacă ischemică.
Dr. Ruxandra Dobrescu, medic endocrinolog, arată că persoanele care suferă de hipotiroidism se confruntă adesea cu un nivel crescut de colesterol, în special al LDL, sau colesterolul "rău".
Acest lucru este din cauza deficitului de hormoni tiroidieni, care are ca rezultat o metabolizare deficitară a colesterolului. De-a lungul timpului, un hipotiroidism netratat poate contribui la ateroscleroză, adică la depunerea colesterolului pe pereții vaselor de sânge, ceea ce crește riscul de infarct și accident vascular cerebral.
"Știați că există o legătură foarte importantă între tiroida noastră, colesterol și boala cardiacă ischemică? Ei bine, da! Hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru buna funcționare a metabolismelor în general, inclusiv a metabolismului colesterolului. La persoanele cu hipotiroidism, adică cu un deficit de hormoni tiroidieni, colesterolul este în general mare, mai ales LDL colesterolul (adică colesterolul "rău"), dar și trigliceridele, uneori.
Un hipotiroidism netratat contribuie în timp la ateroscleroză (adică la depunerea colesterolului pe vasele de sânge), ceea ce duce, cum spuneam ieri, la boala cardiacă ischemică, risc de infarct și de accident vascular", a explicat dr. Ruxandra Dobrescu, medic endocrinolog, într-o postare pe Facebook.
Tiroida - FOTO: Freepik@mdsohanart
Dr. Dobrescu atrage atenția asupra faptului că există multiple cauze pentru un nivel crescut de colesterol.
"Există multe cauze pentru un nivel ridicat de colesterol, inclusiv un stil de viață defectuos, o alimentație nesănătoasă dar și un teren genetic predispozant – există familii în care mulți membri ai familiei au colesterolul ridicat. Este însă important să verificăm și tiroida!", a mai explicat dr. Ruxandra Dobrescu.
Vezi și: Cancerul de vezică urinară, noi descoperiri. Rolul mutațiilor ADN în inițiere și rezistență
Tratamentul hipotiroidismului cu hormoni tiroidieni, precum Euthyrox sau Accu-thyrox, poate conduce la o scădere semnificativă a colesterolului. În unele cazuri, această scădere este atât de semnificativă încât devine inutil un tratament separat pentru colesterol. Totuși, dacă nivelul colesterolului rămâne ridicat, este necesar un tratament complementar cu statine.
"Când începem să tratăm hipotirodismul cu hormoni tiroidieni (Euthyrox sau Accu-thyrox) va mai scădea și colesterolul. Uneori scăderea este atât de importantă că nu va mai fi nevoie de tratament pentru colesterol.
Alteori, colesterolul va mai scădea cu tratamentul pentru tiroidă, dar va rămâne încă mare, caz în care va trebui să adăugăm la tratament și medicamente pentru colesterol (statine).
La persoanele cu hipertiroidism, se întâmplă exact invers! Excesul de hormoni tiroidieni duce la un nivel mai mic de colesterol în sânge, care revine apoi la normal după ce tratăm hipertiroidismul.
Uneori, tratamentul corect al hipertiroidiei poate să ducă la demascarea unei dislipidemii – asta nu înseamnă că a crescut colesterolul din cauza tratamentului cu Thyrozol, ci că hipertiroidia ascundea, de fapt, un colesterol mare, care a redevenit evident!", a mai explicat dr. Ruxandra Dobrescu, medic endocrinolog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Multitasking-ul poate părea eficient,...
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Uite trucul simplu care îți usucă...