Diete extreme: de ce sunt o idee proastă

Diete extreme: un studiu explică de ce sunt o idee proastă FOTO: pexels.com
Dietele extreme duc la schimbări pe termen scurt asupra corpului, cu consecințe pe termen lung asupra sănătății, afectând inima, rinichii, sistemul circulator.

Dietele extreme nu sunt bune, susține un studiu făcut pe șobolani. Ținerea unei astfel de diete, susțin cercetători de la Universitatea Georgetown, SUA, are riscuri pe termen scurt și lung, cu posibile deteriorări ale inimii, rinichilor și sistemului circulator, potrivit unui comunicat al Societății Americane de Fiziologie.

Diete extreme, testate pe șobolani

Cercetătorii au testat efectele unei diete extreme pe șobolani femele. Li s-a administrat o reducere cu 60% a caloriilor în dieta lor, aproximativ comparabilă cu reducerea de la o dietă zilnică de 2.000 de calorii la o dietă cu 800 de calorii la om.

După de trei zile, dieta extremă a redus greutatea corporală și a provocat o reacție similară cu cea a ciclului menstrual. Tot dieta a dus la scăderea numărului de factori și funcții metabolice, inclusiv greutatea corporală, volumul sângelui, tensiunea arterială, frecvența cardiacă și funcția renală. Când au revenit la obiceiuile alimentare de dinaintea dietei, au revenit la limite normale și greutatea corporală, tensiunea arterială și ritmul cardiac.

De ce sunt o idee proastă

Ce s-a observat? La trei luni după încheierea dietei extreme, la șobolanii femele s-a observat o acumulare mai mare de grăsime abdominală față de animalele care nu au urmat dieta.

„Chiar mai îngrijorătoare a fost constatarea că angiotensina II, un hormon din organism, a fost mai puternică la creșterea tensiunii arteriale la șobolanii care se aflau în dieta cu calorii reduse", a afirmat Aline de Souza, primul autor al studiului, citată în comunicat.

Aceasta avertizează: creșterea cantității de grăsime din burtă și modificărie compoziției corporale pot provoca riscuri de sănătate pe termen lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel