Defectul de sept atrial și foramen ovale patent, explicații Dr Andrada Bogdan

Afecțiuni cardiace
EXCLUSIV
Invitată la Interviurile DC MEDICAL, dr. Andrada Bogdan, specialist în Cardiologie Intervențională, de la Spitalul Clinic Sanador, a explicat, pe înțelesul pacienților, ce sunt defectul de sept atrial și foramen ovale patent, două malformații cardiace, dar și cum se tratează ele.

Defectul de sept atrial și foramen ovale patent sunt malformații cardiace congenitale.

„În inima fătului, între cămăruțele superioare ale inimii, există o comunicare largă pentru ca fătul să supraviețuiască după naștere. Există doi pereți care se unesc unul cu altul. În cadrul defectului de sept atrial această unire nu are loc", explică medicul Andrada Bogdan, specialist în Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic Sanador din București.

În cazul malformației foramen ovale patent, există o suprapunere între cei doi pereți, dar nu se face lipirea dintre ei.

„Sunt defecte cu care copiii pot trăi. Am pacienți adulți", adaugă doctorița.

Când malformațiile devin patologice

Foramen ovale patent se întâlnește la o mare parte din populație. Aproximativ 25% dintre adulți. Această malformație, precizează doctorița Bogdan, devine patologică sau semnificativă doar când lasă să treacă cheaguri de sânge ce duc la boală, la accidente cerebrale cardiovasculare (AVC).

Întrebată de procedura de tratare a foramen ovale patent – considerat mult timp un fapt controversat - , Andrada Bodgan amintește că diagnosticarea cu această malformație preîntâmpină apariția unui nou AVC. Iar procedura e minim invazivă. Jumătate din ea constă în analize înainte ca pacientul să ajungă în sala de operație: ecografie transtoracică, ecografie transesofagiană – ca să se vadă peretele despărțitor -, analizele biologice. La acestea din urmă, pe medici îi interesează, în special, probele de coagulare ale sângelui și să se asigure că pacientul nu are alte cauze de formare de cheaguri și embolizări la nivel cerebral.

În ce constă procedura

Apoi înainte de intervenție, la spital, se fac obișnuitele analize – EKG, analize de sânge, examenul clinic. A doua zi are loc operația.

„Procedura de închidere se produce într-o internare de două zile. Se cateterizează vena femurală. De acolo se urcă cu un kit până în partea dreaptă a inimii și de acolo se trece prin această comunicare în partea stângă a inimii folosind acest kit ca o șină prin care împingem dispozitivul de închidere. Dispozitivul de închidere este o proteză vasculară care are două discuri și un picioruș, mititel în cazul foramen ovale patent, iar în cazul defectelor de sept atrial – pentru că vreo să închizi gaura, piciorușul e mai lat - în funcție de dimensiunea găurii. El vine pliat și se duce acolo unde vrei să-l poziționezi. Se deschide prima oară discul atrial de partea stângă, retragem tot sistemul până ne așezăm bine pe peretele pe care vrem să-l închidem și ulterior se deschide celălalt disc prinzând ca într-un sandviș această găurică și septul, după care, când ai poziție stabilă și ești convins că ai făcut ce trebuie detașezi teaca de care împingi dispozitivul și ai încheiat procedura", explică doctorița Bogdan. Recuperarea este imediată, adaugă aceasta.

La defectul de sept atrial, această malformație se rezolvă atunci când este posibil. Când pereții nu pot fi de nicio formă prinși, atunci pacientul e îndreptat spre Chirurgie.

Echipe interdisciplinare

Un alt aspect în Cardiologia mondială, din ultimii 15 ani, este că s-au realizat echipe interdisciplinare care au reușit să trateze pacienți ce odată nu puteau fi operați.

„S-au inventat metode pentru situații complexe prin care pacientul avea contraindicații operatorii astfel încât o echipă medicală să rezolve o parte a problemei, iar cealaltă echipă, cealaltă parte a problemei ca pacientul să fie tratat complet", afirmă doctorița Andrada Bogdan.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel