Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Alegerea alimentelor potrivite, de calitate și proaspete este o provocare pentru orice gospodină. Uneori, în supermarket, acestea sunt ținute la temperaturi scăzute pentru a se păstra cât mai mult timp. De câte ori nu ți s-a întâmplat să iei legume și fructe frumoase din magazin și când ajungi acasă să nu mai fie atât de proaspete, să fie deshidratate, uscate și fără culoare?!
Indiferent de unde alegi să le cumperi, fie din supermarket sau piață, iată câteva lucruri la ce trebuie să fii atent atunci când le iei și când ajungi cu ele acasă.
Românii sunt mari iubitori de cartofi, motiv pentru care trebuie să știi că dacă vrei să te bucuri de cartofi de calitate, aceștia trebuie să fie fermi la atingere, să nu aibă pete negre și să fie copți.
Fructul perfect pentru un DETOX eficient. Cu toții îl mâncăm, dar nu știam ce bine ne face
Evită cartofii verzi, cartofii moi la atingere sau care au un aspect și o textura poroasă.
De asemenea, fii atent și la cartofii încolțiți, pentru că aceștia sunt toxici și nu sunt buni pentru consum.
În ceea ce privește morcovii, ei trebuie să fie cât mai tari la atingere, să aibă o culoare intensă și, pe cât posibil, să nu aibă pete pe ei. Tulpina și frunzele trebuie să fie cât mai verzi. Dacă frunzele sunt lăsate sau apar zone putrezite, e semn că morcovilor le-a cam trecut vremea și nu au ce caută în coșul tău de cumpărături, dar nici în mâncare.
Dacă ai nevoie de păstârnac, sfatul este să alegi rădăcinile de dimeniune mică sau medie care, la fel că morcovii, trebuie să aibă un aspect proaspăt și să fie ferme la atingere.
Vinetele bune sunt și ele ferme la atingere, coapte uniform, de jur împrejur, fără pete maronii.
Dovleceii au coajă lucioasă când sunt proaspeți, sunt fermi la atingere, iar culoarea este uniformă. Dovlecelul nu este o legumă foarte fermă, dar poți face diferența între un dovlecel proaspăt și unul moale, stricat.
Păstăile de mazăre trebuie să aibă o culoare vie, proaspătă. Păstăile care par prea groase sau sunt foarte dure la atingere nu sunt deloc tinere și pentru o mâncare de mazăre delicioasă, e mai bine să cauți o mazăre tânăra, nu doar proaspătă.
Despre varză, mai ales cea pentru murat, trebuie să fie îndesată, să aibă cotoare tari, iar când o cântărești să fie mai grea decât pare. Evita verzele care au frunze decolorate sau vizibil veștejite.
Broccoli trebuie să aibă buchetelele cât mai compacte, de un verde închis. Galbenul este un semn că nu e deloc proaspăt. De asemenea, tulpinile nu trebuie să fie prea groase, iar buchetelele să nu fie distanțate unele de altele sau îmbibate în apă.
Și conopidă trebuie să respecte regulile de mai sus, în plus să aibă o culoare alb-lăptoasă. Frunzele care o înconjoară trebuie să fie și ele cât mai verzi.
Avocado, bun pentru IMUNITATE în înlocuitor pentru CARNE. Când devine PERICULOS pentru sănătate
Roșiile trebuie să aibă coaja fermă și intactă, intens colorate. Dacă vrei să știi cât de gustoase sunt nu ai cum să le tai pe raft și să le guști, așa că poți doar să miroși frunzele. Dacă mirosul este puternic, bogat, specific, atunci roșia este numai bună de cumpărat.
Regula mirosului se aplică și în cazul ardeilor, iar în ceea ce privește textura sa, el trebuie să aibă culori intense, să fie ferm și cu coajă lucioasă
Castraveții sunt destul de ușor de ales. Dacă nu sunt galbeni, moi sau prea mari în diametru sunt buni de cumpărat. Nu sunt buni nici cei de n verde prea inens.
Ciupercile nu sunt foarte ușor de ales, iar pălăria lor spune totul. Sunt bune dacă au o culoare uniformă, să nu aibă pete sau ciupituri și să fie închisă în jurul tulpinii. Alege-le pe cele mai mici pentru că sunt mai gustoase decât ciupercile mari.
Ceapă poroasă și străvezie este de evitat. Pentru ceapa verde trebuie să fim atenți ca rădăcina să aibă un aspect proaspăt, cât mai bun. În plus, frunzele trebuie să fie de un verde intens pe o suprafață cât mai mare. Cele care sunt verzi pe o suprafață mică sunt ceva mai vechi.
Când cumperi sfeclă, asigura-te că rădăcina să fie subțire și alungită, să fie intens colorată, iar aspectul ei neted. Dacă sfeclă pare veștejită, ar fi bine să nu o cumperi.
Ridichile dau o savoare specială oricărei salate și dacă vrei să le alegi pe cele mai bune, fii atent la diametrul lor. Ridichile proaspete, cu gust bun, au un diametru mai mic, de cel mult 3 centimetri, sunt rotunde, de un roșu intens și foarte ferme.
Dovleacul trebuie și el să fie ferm, tare, fără găuri sau diverse pete. Dacă este ușor decolorat pe coajă, îl poți lua cu încreder
Dacă vrei să faci porumb fiert, ai grijă la cojile lui, dar și la aspectul știuletelui. Cojile, frunzele trebuie să fie cât mai verzi, suculente, iar mătasea să nu pară afectată de viermi. Alege știuleții care au cotoare grosuțe, dar care nu sunt foarte maturi.
Vârfurile de la sparanghel trebuie să fie îndesate, iar tijele să fie de un verde intens și netede la atingere. Ai grijă că partea comestibilă să fie cât mai mare iar cea lemnoasă, de la baza tijei, cât mai mică. Sparanghelul cu vârfuri deschise, cu urme de mucegai sau ceva cu o consistentă nisipoasă este de evitat.
Spanacul, leurda, salata, ștevia, pătrunjelulul, busuioculul, mărarulul și leușteanul trebuie să aibă frunzele cât mai verzi și cât mai ferme, potrivit cumsa.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...