Trei factori de risc majori duc la...
Ambrozia este una dintre plantele cele mai alergice, afectând în cele două luni în care își ”descarcă” polenul, august și septembrie, un număr foarte mare de persoane, de la tinerii de 20 de ani până la adulții de 50 de ani.
Cât privește agresivitatea polenului acestei plante care se găsește în zonele lăsate pârloagă, dar și pe marginea drumurilor sau a pădurilor, medicul ORL Ana Maria Apostol a afirmat, la Antena 1, că nu s-a descoperit de ce este atât de ”păcătoasă”, iar reacția alergică pe care unii oameni o au la acest tip de polen este determinată genetic.
”Depinde de fiecare persoană. Toți, genetic, ne-am născut altfel. Unii sunt mai reactivi decât alții. Ce trebuie să știm este faptul că nu ne naștem cu alergia, nu o vedem de la naștere, ea se dezvoltă în timpul vieții, chiar și la 40 de ani, dintr-o dată se face un clic și putem să o dezvoltăm.
De ce? Pentru că anii anteriori am intrat în acest polen și l-am inspirat câțiva ani la rând, o cantitate din ce în ce mai mare, și atunci, sistemul nostru imunitar nu mai face față să compenseze cantitatea mică de polen și devine alergic. Tu poți să vii în contact cu alergenul, cu ambrozia, și să nu o dezvolți, și deodată, anul acesta să dezvolți o alergie”, a explicat medicul ORL Ana Maria Apostol la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Potrivit medicului, alergia la ambrozie se manifestă prin nas înfundat, mâncărimi la nivelul nasului, dar cel mai vizibil, auditiv, prin strănuturi repetitive.
”Și nu apare unul, doar dimineața, ci de-a lungul zilei, mai multe salve de strănut. Te mănâncă foarte tare nasul și ochii, de asemenea. Se produce o reacție alergică la nivelul nasului și la nivelul ochilor, și curg ochii. Și dacă nasul se înfundă pentru că se inflamează mucoasa nazală, ești foarte supărat pe viață, obosit, ai insomnii, ai tulburări de concentrare, de memorie și câd apare acea conjunctivită alergică, pe lângă lăcrimat și scărpinat se umflă ochii, și apoi toată fața.
Reacția alergică în organism se dezvoltă încetul cu încetul, local, intranazal și ocular, apoi ajunge și la nivelul pielii. Pot să apară tot felul de pete pe față și pe piele (n.r. pe corp) și apoi, mai departe, alergia se duce mai jos, spre tractul respirator, pe tractul intestinal.
Este foarte important să bagi în seamă alergia pentru că dacă nu o tratezi, nu stopezi în acel moment mecanismul alergic, el va evolua spre rău și va afecta tot organismul”, a mai spus medicul.
De asemenea, mai spune medicul ORL, această alergie, una sezonieră, nu poate fi vindecată pentru a nu mai apărea niciodată, însă poate fi anticipat fenomenul alergic, prin luarea unui tratament cu 1-2 săptămâni înainte de startul sezonului.
”Așa cum am mai zis, alergia este intranazal, local, dar este și sistemic, în organism. Și atunci, cel mai eficent ar fi să duci tratamentul pe două mecanisme: pe unul local, unde apare alergia, și pe unul sistemic, în corp. Sunt spray-uri făcute să stopeze reacția intranazală, ce conțin cortizon, și se administrează tot sezonul, dar ca să fie eficient nasul trebuie spălat înainte și abia apoi băgăm acel spray și altfel va fi eficiența lui.
De multe ori nu este suficient doar local să stopezi reacția alergică ci trebuie și sistemic, oral, să iei o pastilă antialergică, antihistaminică”, spune medicul, adăugând că sunt situații în care cele două, spray și pastilă, nu ajung și atunci ”vii cu un boost, cu un tratament sistemic oral, bagi cortizon pe gură, pentru o perioadă de câteva săptămâni și atunci le anihilezi foarte bine această reacție alergică.
Dacă nu o anihilezi, pe lângă disconfortul nasului înfundat, mucoasa se umflă și apar polipii, dar nu cum îi au copiii, ci sub forma unor săculeți cu lichid, care ocupă și mai mult nasul”, mai spune medicul.
În momentul în care au apărut acei polipi, dacă nu s-a făcut imediat tratamentul cu cortizoni, mai spune specialistul ORL, ei rămân acolo și după ce a trecut sezonul de alergie, iar pentru a-i desfunda nasul se ajunge la operație.
Vezi și: Ce să faci pentru un nas sănătos. Poluarea, vinovată de apariția RINITEI
Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, în 2018, se aprecia că, din populația activă a României (9.000.000 persoane), un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.
Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Acestea sunt cele mai importante...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...