Cum afectează cancerul de col uterin sarcina. Dr. Ciprian Cristescu: Întotdeauna primează viața mamei, nu sarcina. Scoatem tot

cancerul de col uterin - FOTO: Freepik@bicher282
EXCLUSIV
Cancerul de col uterin reprezintă o provocare majoră pentru sănătatea femeilor din întreaga lume, însă atunci când acest diagnostic intervine în perioada sarcinii, complexitatea situației crește semnificativ.

Descoperirea cancerului de col uterin în timpul sarcinii este rară, dar nu imposibilă. De cele mai multe ori, acest diagnostic este pus în urma unui test Papanicolau sau a unei biopsii efectuate din motive de rutină sau ca urmare a unor simptome suspecte, precum sângerări anormale.

Ce se întâmplă în astfel de cazuri

Dr. Ciprian Cristescu, medic primar Obstetrică Ginecologie, la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL, ce se întâmplă în astfel de cazuri.

Cancerul de col uterin este rar asociat cu sarcina, fiind descoperit în doar 1–3% din cazurile de cancere cervicale în timpul gestației. Diagnosticul se realizează adesea prin testul Babeș–Papanicolau în primul trimestru, iar dacă rezultatul este modificat, se recomandă urmărirea prin colposcopie pe parcursul sarcinii. Tratamentul variază în funcție de stadiul bolii și dorința pacientei privind sarcina și fertilitatea

"În ceea ce privește impactul cancerului de col la femeile însărcinate, se poate descoperi cancerul de col și în funcție de stadiul în care se află, se stabilește de comun acord cu femeia, că întotdeauna primează viața mamei, nu sarcina.

Vezi și: Ce precizie are testul Babeș Papanicolau. Dr. Ciprian Cristescu: Eroarea umană nu există

Impactul asupra tratamentului și sarcinii

Tratamentul și gestionarea sarcinii depind de stadiul cancerului și de vârsta gestațională a fătului.

Noi îi expunem toate riscurile. În sarcină scade mult imunitatea. Poate fi un stadiu care îi permite continuarea sarcinii, dar când va avea loc nașterea, vom face cezariană și vom scoate tot. Pacienta care are cancer de col nu poate să nască natural.

Pentru femeile însărcinate care au un stadiu avansat de cancer, trebuie întreruptă sarcina și începută terapia împotriva cancerului", a explicat dr. Ciprian Cristescu, medic primar Obstetrică Ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC MEDICAL.

Vezi și: Cea mai frecventă afecțiune care trimite femeile la ginecolog. Dr. Ciprian Cristescu: Este foarte avantajos. Se vede. Nu trebuie analiză imagistică

Femeile diagnosticate cu cancer de col uterin în timpul sarcinii se confruntă adesea cu decizii extrem de dificile. Alegerea între continuarea sarcinii și inițierea imediată a tratamentului poate pune pacienta într-o dilemă morală și emoțională. Sprijinul psihologic și consilierea sunt esențiale în acest proces, pentru a ajuta femeile să ia decizii informate și să gestioneze stresul asociat.

Vezi mai multe în VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel