Apendicita, tratată cu antibiotice? Ce spun specialiștii

Apendicita ar putea fi tratată cu antibiotic
Apendicita s-ar putea să fie tratată cu antibiotice, în cazul în care nu sunt complicații. Intervenția chirurgicală ar fi, în acest caz, o a doua opțiune. 

Este cunoscut faptul că în caz de apendicită este necesară intervenția chirurgicală, pentru a evita complicațiile. Cu toate acestea, un studiu publicat de către JAMA a constatat că mulți oameni care suferă de apendicită acută fără complicații pot fi tratați în siguranță cu antibiotice și pot evita apendicectomia, potrivit Harvard Medical School.

Aproximativ 70% până la 80% din cazurile acute de apendicită sunt necomplicate, ceea ce înseamnă că apendicele nu s-a rupt, nu a format un abces.

Mai mult de jumătate, fără operație

În cadrul studiului, cercetătorii au avut 530 de persoane cu apendicită acută fără complicații care fie au fost supuse unei apendectomie, fie au primit 10 zile de tratament cu antibiotice. După cinci ani, 61% din grupul are a primit tratatament cu antibiotic nu a prezentat recurență la apendicită și nici nu a suferit apendicetomie.

Cei din grupul care a primit antibiotic care ulterior au necesitat operație, în cele mai multe cazuri intervenția a avut loc în termen de un an de la terminarea tratamentului antibiotic inițial; totuși, au avut mai puține infecții la nivelul plăgilor și mai puțină durere de incizie, comparativ cu cei care au suferit intervenții chirurgicale imediate, fără tratament antibiotic.

Aceste constatări sugerează că antibioticele pentru tratarea infecției și inflamația apendicitei acute pot fi un prim pas mai rezonabil în loc de intervenție chirurgicală imediată.

Articolul integral poate fi citit AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel