Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Cercetătorii de la Universitatea din Chicago, Laboratorul Național Argonne și Universitatea din Napoli Federico II din Italia au descoperit că atunci când bacteriile intestinale provenite de la sugari sănătoși au fost transplantate la șoareci, animalele au fost protejate de o reacție alergică atunci când au fost expuse laptelui de vacă.
Nu același lucru s-a întâmplat în cazul copiilor alergici la lapte; șoarecii care au primit aceste bacterii au suferit o reacție alergică atunci când au primit lapte de vacă, dovadă că au au avut parte de aceeași protecție. Cercetarea, finanțată în parte de Institutul Național de Alergie și de Boli Infecțioase, este rezultatul unei lungi colaborări între doi medici Nagler și Roberto Berni Canani. Cei doi au lucrat împreună la un proiect care a constatat diferențe semnificative în microbioamele intestinale ale sugarilor sănătoși și ale celor cu alergie la laptele de vacă.
Cercetatorii au transplantat bacteriile intestinului de la opt sugari - patru sănătoși și patru cu alergie la lapte de vacă – la șoareci care au fost crescuți într-un mediu complet steril, fără germeni, ceea ce înseamnă că nu aveau bacterii proprii.
Șoarecii au fost hrăniți cu aceeași formulă ca și copiii pentru a ajuta bacteriile să colonizeze corect furnizând aceleași surse de nutrienți. Șoarecii care au primit bacterii de la sugarii alergici au suferit de anafilaxie, o reacție alergică care pune viața în pericol, când au fost expuși pentru prima dată laptelui de vacă. Șoarecii de control fără germeni care nu au primit nici o bacterie au prezentat, de asemenea, această reacție severă. Cei care au primit bacterii sănătoase păreau totuși protejați complet și nu au suferit o reacție alergică.
Studiul a identificat, de asemenea, o specie bacteriană specifică care protejează împotriva răspunsurilor alergice la alimente.
,,Acest studiu ne permite să definim o relatie de cauzalitate și arată că microbiota în sine poate dicta dacă avem sau nu un răspuns alergic”, a spus dr. Cathryn Nagler, profesor la Universitatea Chicago si autor principal al studiului.
Aceste constatări demonstrează rolul critic al microbiotei intestinului în alergiile alimentare și deschid calea pentru intervenții inovatoare pentru prevenirea și tratamentul alergiilor alimentare.
Cercetătorii au identificat o anumită specie, Anaerostipes caccae, care pare să protejeze împotriva reacțiilor alergice atunci când este prezentă în intestin. A.caccae face parte dintr-o clasă de bacterii, Clostridia, pe care Nagler și colegii săi au identificat-o într-un studiu din 2014 care protejează împotriva alergiilor la nuci.
Aceste bacterii produc butirat, un acid gras cu catenă scurtă despre care cercetările anterioare au demonstrat că este un nutrient crucial pentru stabilirea unei comunități microbiene sănătoase în intestin. Acest lucru sugerează că această clasă de bacterii producătoare de butirat asigură o protecție mai generală împotriva altor alergii alimentare, de asemenea. Aceste bacterii sau metaboliții lor ar putea fi utilizate ca parte a medicamentelor bioterapeutice pentru a preveni sau inversa alte alergii alimentare comune.
Rezultatele din acest studiu îi ajută pe oamenii de știință să creeze noi tipuri de tratamente pentru alergii alimentare.
,,Această lucrare arată că putem folosi produsele metabolice ale microbiomei sănătoase pentru a dezvolta medicamente care protejează împotriva alergiilor alimentare", a precizat dr. Nagler, președintele și co-fondatorul ClostraBio, o companie care dezvoltă bioterapeutice bazate pe metaboliți microbieni sintetici, informează Medicalxpress.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...