Această metodă simplă ne ajută să...
Deratizare, anchetă. 24 de elevi din clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" din Arad au ajuns la spital, luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care s-a făcut în sălile de cursuri. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Constantin Cătană, a declarat, în jurul orei 18.30, că au ajuns la spital şapte copii, însă în urma discuţiilor cu părinţii elevilor din mai multe clase, sunt aşteptaţi şi alţii, pentru că au simptome specifice unei intoxicaţii.
"În cursul zilei de vineri a avut loc o deratizare în şcoală, iar după cursurile de luni, unii copii au prezentat diverse simptome, când erau deja acasă. Au erupţii cutanate, iritaţii la ochi sau dureri abdominale, dar nu sunt în stare gravă. Verificăm dacă s-au respectat toate procedurile la efectuarea deratizării", a declarat Cătană, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Simina Roz, a declarat că elevii au 11, 12 şi 13 ani şi primesc îngijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii urmează să decidă dacă unii dintre ei vor rămâne internaţi. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marius Gondor, a declarat că elevii sunt de la Liceul Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn", clădirea de pe strada Posada, unde învaţă copii de gimnaziu. "Se fac verificările necesare. Directorul şcolii este la spital, pentru a vedea care este situaţia copiilor. Se pare că de vină este deratizarea", a spus Gondor.
Reprezentanţii DSP şi ISJ ţin legătura cu părinţii copiilor printr-un grup special creat pe o reţea de socializare, pentru a-i sfătui să se prezinte la spital la cele mai mici simptome. Până în prezent, mai mulţi părinţi au confirmat că copiii lor se simt rău şi vor fi duşi la UPU. De asemenea, reprezentanţii ISU Arad au transmis că nu s-a făcut niciun apel la 112 în legătură cu acest caz, iar elevii au fost duşi la spital de către părinţi. Totodată, ISU Arad a trimis un echipaj de cercetare chimică radiologică bacteorologică şi nucleară (CRBN) la şcoală.
Prefectul judeţului, Gheorghe Stoian, a mers şi el la spital în legătură cu această situaţie, urmând să se deplaseze şi la şcoala unde a avut loc deratizarea. El a declarat că marţi vor fi suspendate cursurile în clădirea unităţii şcolare de pe strada Posada. ISU Arad a informat că, până la ora transmiterii acestei ştiri, la spital au ajuns pentru a fi examinaţi de către personalul medical un număr de 18 copii, elevi ai Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn".
În jurul orei 20.00, ISU Arad preciza că au ajuns la spital 18 copii de la Liceul Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn", conform sursei citate.
Reacția Ministerului
Reprezentanții Ministerului Sănătății au dispus un control mixt de urgență, după ce la unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad s-au prezentat cu mijloace proprii, 20 copii cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, de la Liceul German cu erupții la nivelul feței, grețuri și vărsături.
”Se suspicionează faptul că în sălile de curs unde aceștia învață, vineri, 10 ianuarie 2020 au fost efectuate proceduri de Dezinfecție, Desinsecție și Deratizare (DDD) și este posibil ca elevii să fi intrat în contact cu substanțe chimice, care să le fi produs această simptomatologie. O echipă de inspectori din cadrul DSP Arad s-a deplasat la unitatea școlară și a cerut de la ISU ARAD, autospeciala de cercetare CBRD pentru a se verifica toxicitatea aerului din sălile de curs. O altă echipă a DSP Arad formată din epidemiologi s-a deplasat la UPU a spitalului județean pentru a verifica împreună cu personalul medical simptomatologia celor 18 copii. De asemenea, reprezentanți ai DSP Arad și Poliția caută firma care a efectuat operațiunile DDD. Se pare că aceasta are sediul social la Hunedoara”, se precizează în comunicatul ministerului.
La acest moment, starea de sănătate a celor 18 copii este bună. Aceștia au rămas sub supraveghere, fără a necesita internare.
"Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timișoara o astfel de situație să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operațiuni de deratizare, dezinfecție și desinsecție, dar se pare că la Arad, nimeni nu și-a făcut treaba. Iată cum, 20 copii au ajuns la UPU cu iritații faciale și oculare pentru că, în continuare, operațiunile DDD se fac după ureche. Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar și a Inspecției Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum fimele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovați care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiți să schimbăm radical legislația" a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...