Vaccinul rusesc anti COVID - Sputnik V - are și el eficiență de peste 90%. Ministerul Sănătății din Rusia

Vaccinul rusesc Sputnik contra COVID-19. Foto: sputnikvaccine.com
Imediat după ce Pfizer și BioNTech au anunțat că din primele date vaccinul lor anti COVID are eficiență de peste 90%, autoritățile din Rusia spun că și vaccinul lor – Sputnik V – e la fel de bun. Rușii au făcut un site cu informații în 8 limbi străine pentru vaccinul lor. 

Vaccinul Sputnik V, dezvoltat de cercetătorii de la Institutul Gamaleya pentru Microbiologie și Epidemiologie din Rusia împotriva maladiei COVID-19, are o eficiență de peste 90%, a anunțat un reprezentant al Ministerului Sănătății din această țară, citând date obținute în urma unor vaccinări publice și care nu provin dintr-un studiu clinic aflat în plină desfășurare.

Declarația a fost făcută imediat după ce grupurile farmaceutice Pfizer Inc. și BioNTech au anunțat că vaccinul lor experimental contra COVID-19 are o eficiență de peste 90%.

„Ne ocupăm de monitorizarea eficienței vaccinului Sputnik V în rândul cetățenilor care l-au primit în cadrul programului de vaccinare în masă”, a declarat Oksana Drapkina, directoarea institutului de cercetări medicale din cadrul Ministerului Sănătății.

„În baza observațiilor noastre, eficiența sa este la rândul ei tot de peste 90%. Apariția pe piață a unui alt vaccin eficient reprezintă o veste bună pentru toată lumea”, a adăugat Oksana Drapkina, conform Agerpres. 

Rusia aprovizionează deja piața internă cu acest vaccin, în pofida faptului că studiile clinice de fază 3 nu au fost încă finalizate.

Luni, Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleya din Moscova, care a creat vaccinul Sputnik V, a salutat anunțul făcut de grupul american Pfizer.

„În viitorul apropiat, ne așteptăm să publicăm rezultatele interimare ale studiului post-înregistrare pentru vaccinul Sputnik V, așa-numitele studii de fază 3. Sunt sigur că nivelul său de eficiență va fi la rândul său ridicat”, a adăugat el.

Rusia se pregătește să publice rezultatele preliminare ale unui studiu clinic de amploare, de fază 3, în această lună. Vaccinul Sputnik V este testat pe un eșantion de 40.000 de persoane la Moscova. Mai mult, pentru vaccinul rusesc a fost creat un site special – SputnikVaccine.com -, cu informații accesibile în 8 limbi străine, iar de astăzi a început o amplă campanie media. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel