Tudor Ciuhodaru: reguli simple pentru a vă bronza fără riscuri

Foto Facebook / Tudor Ciuhodaru
Celebrul medic Tudor Ciuhodaru a dezvăluit care sunt  regulile pentru a vă bronza fără riscuri.

”Cum să nu te arzi la soare. O pacientă de 31 de ani a ajuns de la plajă la urgențe cu arsuri pe 90% din suprafața corporală. A stat doar o zi la soare într-o zonă de agrement.

4 reguli simple pentru a vă bronza fără riscuri:

1. Expunerea la soare trebuie facută progresiv, în cicluri de 20 de minute, câte 5 minute pentru fiecare parte a corpului, evitând intervalul orar 10-16.

2. Dacă sunteţi la piscină sau la mare e bine de ştiut că apa amplifică efectul radiaţiilor solare iar senzaţia de confort termic nu vă protejează de arsuri.

3. Aplicaţi în mod repetat loţiunile de plaja pentru a asigura un ecran protector. Formula ,,este bine puţin mai mult decât ar trebui" este cea care vă asigură că veţi beneficia de factorul de protecţie care este menţionat pe etichetă. Puteţi utiliza geluri sau spray-uri iar dacă aveţi tenul gras căutaţi formule noncomedogenice. Vericaţi factorul de protecţie solară, menţionat pe ambalaj (SPF protection factor), ce trebuie să fie cu atât mai mare cu cât pielea e mai deschisă la culoare şi intensitatea expunerii la radiaţiile solare mai mare. Persoanele cu piele sesibilă trebuie sa folosească în primele zile de expunere creme de fotoprotecţie cu SPF minim 50 putând apoi trece la un indice mai mic, respectiv 25. Soluţiile vor fi aplicate cu 30 de minute înainte de expunerea la soare pentru a asigura pătrunderea optimă în piele şi la fiecare ieşire din apă. Produsele rezistente la apă sau transpiraţie asigură în apă o protecţie de minim 40 de minute pentru radiatiile ultraviolete iar dacă sunt aplicate corect durata protecţiei ajunge şi până la 80 de minute.

4. Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute. Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare întrucât sunt diuretice şi nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidrateaza şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.

Rețineți:

1. Dornice să obţină un broz rapid şi să recupereze zilele mai puţin însorite tot mai multe domnişoare şi doamne ajung să fie tratate la urgenţe în urma expunerii prelungite soare şi căldura.
2. Numărul pacienților cu arsuri (eritem solar) e în creștere, în special la tinerele şi tinerii ce stau mult timp în zonele de agrement sau la mare.
3. !!! Prezentarea tardivă la spital sau tratamentele improvizate în arsuri (precum aplicarea de iaurt, ulei, sare, miere) pot complica evoluţia şi se pot solda cu sechele de ordin estetic și funcțional”, a scris Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe în Iași și deputat, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel