Tratamentul care previne 3 tipuri de cancer. Dr. Emel Nuraltay: Aici e secretul!

vaccin - FOTO: Freepik@Phalow
EXCLUSIV
Acest tratament poate să prevină nu mai puțin de 3 tipuri de cancer.

Vaccinul HPV oferă beneficii reale pentru bărbați, arată o analiză. Vaccinarea băieților și bărbaților împotriva virusului papiloma uman (HPV) reduce riscul acestora de a dezvolta cancere ale capului și gâtului, precum și alte malignități, arată o nouă analiză, adăugându-se la beneficiile dovedite ale vaccinului în protejarea femeilor împotriva cancerului de col uterin, transmite Reuters.

Studiul, care a implicat peste 3,4 milioane de persoane, este una dintre primele analize pe termen lung ale efectului real al vaccinului în prevenirea cancerelor legate de HPV în zonele capului și gâtului, anusului, penisului, vulvei, vaginului și colului uterin, au declarat cercetătorii.

Vezi și: Cancerul care poate fi eradicat. Dr. Emel Nuraltay: Se reduce riscul enorm! Nu lasă loc de dubii

Vaccinul anti-HPV, beneficii

Vaccinarea anti-HPV - FOTO: Freepik@wayhomestudio

Dr. Emel Nuraltay, medic specialist Obstetrică-ginecologie, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL ce trebuie să știm despre vaccinul anti-HPV.

"Atât noi, medicii ginecologi, cât și întreaga rețea de medici de familie trebuie să fim mai pro-activi în a îndruma părinții să vaccineze adolescentele și fetele aflate în perioada pubertară, înainte de a-și începe viața sexuală. Aici e secretul.

Să vaccinăm fetele, dar nu numai. Se pot vaccina și băieții, se pot vaccina și bărbații, dar și băiețeii între 11-18 ani",  a explicat dr. Emel Nuraltay, medic specialist Obstetrică-ginecologie, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.

La femeile care și-au început viața sexuală, vaccinarea se efectuează în trei doze: a doua doză este administrată la o lună după prima, iar a treia doză este administrată la șase luni după prima.

Pentru fetele tinere și cele care nu și-au început viața sexuală, sunt necesare doar două doze de vaccin. Vaccinul în cauză oferă protecție împotriva a nouă tulpini de HPV, dintre cele mai oncogene, frecvent întâlnite la pacientele diagnosticate cu cancer de col uterin.

Vezi și: ESWL, tratamentul pentru litiaza renală. Mihai Dobra: E non-invaziv. Poți să nu faci nimic sau poți să scoți un rinichi

Australia și Marea Britanie, zero decese din cauza cancerului de col uterin

Vaccinarea împotriva HPV oferă o protecție de lungă durată, care poate dura decenii. Pentru pacientele care sunt deja infectate cu virusul HPV, vaccinul poate oferi un supliment de imunitate, pe lângă cea câștigată natural prin infecție. În cazul celor care se vaccinează înainte de a fi infectate sau înainte de a-și începe viața sexuală, protecția asigurată este de peste 80%.

În unele țări, precum Marea Britanie și Australia, vaccinarea în masă prin programe naționale implementate acum 10-15 ani a dus la eradicarea bolii. De exemplu, în 2023, Marea Britanie a raportat zero decese cauzate de cancerul de col uterin.

Experiența din Marea Britanie și Australia demonstrează eficiența vaccinării în masă împotriva HPV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel